Comunicat de presă

2 iul. 2020 Bucharest, RO

CEA DE A DOUA REUNIUNE A REȚELEI DE EVALUARE DIN ROMÂNIA (RER)

Persoană de contact pentru presă
EY Romania

Multidisciplinary professional services organization

În data de 2 iulie 2020, a fost organizată cea de a doua reuniune a Rețelei de Evaluare din România (RER) intitulată Schimb de bune practici: Raportul de evaluare și funcționare a RER. Reuniunea a fost organizată în cadrul proiectului Asistență tehnică pentru susținerea capacității de evaluare (ATSCE). Din cauza situației actuale privind măsurile de distanțare socială și toate regulile impuse la nivel național, reuniunea a fost organizată online pe platforma Webex, după consultarea potențialilor membri RER cu privire la disponibilitate și subiectele care se doresc a fi dezbătute.

Obiectivul general al întâlnirii a fost acela de a implica specialiști în evaluare în dezbaterea bunelor practici referitoare la structura unui raport de evaluare, precum și în dezbaterea propunerilor privind structura, forma de organizare și componența RER. În cadrul întâlnirii a fost prezentată și noua pagină de internet dedicată evaluării. Prezentările temelor amintite au fost susținute de experții din cadrul echipei de proiect, după cum urmează:

►    Bune practici referitoare la structura unui raport de evaluare – Michele Giove, EY România;

►    Lecții învățate din evaluarea rapoartelor realizate în România - învățăminte rezultate din activitatea Comitetelor Științifice din cadrul Proiectului de Asistență Tehnică (Activitatea 4) - Cătălin Ghinăraru, INCSMPS – Secretar științific;

►    Rețeaua de evaluare din România (RER) – Structură, organizare, componență – Laura Trofin, QURES;

►    Prezentarea paginii de internet dezvoltată cu scopul de a asigura un spațiu de dialog cu privire la evaluarea programelor operaționale finanțate prin FESI, prin facilitarea accesului factorilor interesați la resurse, evenimente și bune practici în domeniul evaluării – Bogdan Alexa, Greensoft.

Evenimentul a fost găzduit de doamna Claudia Măgdălina, șef birou, Biroul Evaluare Programe din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, care a prezentat participanților la eveniment situația privind activitățile desfășurate în cadrul proiectului de asistență tehnică pentru susținerea capacității de evaluare și care sunt planurile de viitor pentru animarea și funcționarea Rețelei de Evaluare din România.

Înregistrarea video a evenimentului poate fi vizualizată aici