Comunicat de presă

30 sept. 2022

Companiile își îmbunătățesc strategia de raportare despre climă, dar încă întârzie să acționeze pentru decarbonare

Persoană de contact pentru presă
EY Romania

Multidisciplinary professional services organization

  • Creștere puternică a numărului de companii care furnizează informații despre impactul climatic, dar calitatea raportării nu se îmbunătățește
  • Doar o treime dintre organizații menționează impactul schimbărilor climatice asupra activității lor în situațiile financiare

Companiile din întreaga lume încep să își îmbunătățească raportările privind riscurile climatice, dar nu iau încă măsurile necesare pentru a aborda aceste riscuri și pentru a răspunde nevoilor investitorilor și clienților, potrivit celui mai recent Barometru global al riscurilor climatice realizat de EY.

Raportul, aflat la a patra ediție, analizează măsura în care organizațiile din întreaga lume raportează cu privire la riscurile și oportunitățile climatice și iau măsuri pentru a le atenua. Acesta examinează eforturile a peste 1.500 de întreprinderi din 47 de țări de a publica informații, pe baza celor 11 recomandări stabilite de Task Force on Climate-related Financial Disclosures (TCFD), care a fost înființat pentru a îmbunătăți și crește raportarea datelor financiare legate de climă. Barometrul acordă punctaje companiilor în funcție de numărul de informații recomandate pe care le fac (acoperire) și de amploarea sau detaliile fiecărei informații (calitate).

Conform Barometrului, în prezent, mai multe organizații furnizează un anumit nivel de informații (acoperire mai bună) cu privire la fiecare dintre recomandări, decât în anii precedenți. Dacă un scor de 100% ar arăta că sunt publicate informații cu privire la toate recomandările, scorul mediu din acest an este de 84% - în creștere față de 70% în 2021.

Cu toate acestea, companiile încă se străduiesc să îmbunătățească calitatea rapoartelor lor. Scorul mediu al calității se situează la 44% - doar puțin peste scorul de 42% din sondajul de anul trecut. Un scor de 100% ar demonstra că o companie raportează toate detaliile necesare.

Se pare că multe companii nu reușesc să recunoască riscurile climatice tot mai mari cu care se confruntă și potențialele consecințe financiare aferente. Impactul fizic al schimbărilor climatice, deși este destul de complex de evaluat, se preconizează că se va agrava într-o lume care se îndreaptă spre o creștere a temperaturii de +3℃, până la sfârșitul acestui secol. În plus, asistăm la o schimbare fundamentală în peisajul de reglementare privind sustenabilitatea și schimbările climatice, cu o multitudine de modificări legislative și noi standarde și reglementări care sporesc riscurile juridice, comerciale, tehnologice și de reputație. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că organizațiile din întreaga lume, inclusiv din România, încearcă să își îmbunătățească informațiile privind sustenabilitatea și schimbările climatice. Cu toate acestea, am observat că, în multe cazuri, posibilele implicații financiare ale riscurilor legate de sustenabilitate nu sunt comunicate în mod clar, iar angajamentul de a aborda aceste riscuri nu este susținut de acțiuni concrete și de un calendar. Înțelegerea corectă a amenințărilor potențiale care decurg din riscurile climatice fizice și tranzitorii în cadrul scenariilor climatice recunoscute ar trebui să fie primul pas pentru orice companie în vederea definirii unui răspuns adecvat, care să vizeze atenuarea acestor riscuri și să deblocheze posibilele oportunități de creștere. Este în interesul acționarilor și al părților interesate deopotrivă să se îmbunătățească înțelegerea și conștientizarea în jurul acestei probleme globale și sistemice.
Massimo Bettanin
EY România, Partener schimbări climatice și sustenabilitate

În pofida activității politice și de reglementare în creștere în domeniul schimbărilor climatice și a îmbunătățirilor clare ale normelor de publicare din ultimele 12 luni - inclusiv a standardelor propuse de nou înființatul Consiliu internațional pentru standarde de sustenabilitate (ISSB) - organizațiile încă se confruntă cu dificultăți în a lua măsuri practice pentru decarbonare. De exemplu, doar 29% dintre companiile intervievate spun că raportează impactul schimbărilor climatice în situațiile lor financiare - semn că nu dispun de datele de care au nevoie sau că nu au calculat impactul. Mai mult de jumătate dintre referirile la impactul climatic din aceste declarații sunt mai degrabă calitative decât cantitative.

Există semne de progres în alte domenii. Aproape jumătate dintre organizațiile intervievate la nivel global (49%) au răspuns că au efectuat analize de scenarii - care reprezintă, de asemenea, o recomandare a TCFD - pentru a examina amploarea și termenele probabile ale anumitor riscuri și pentru a se pregăti pentru cele mai nefavorabile rezultate. Trei sferturi (75%) au răspuns că au efectuat o analiză a riscurilor, iar 62% au întreprins o analiză a oportunităților, în timp ce 61% au publicat strategii de decarbonare.

De asemenea, sondajul arată că, în prezent, companiile acordă o atenție mai echilibrată diferitelor tipuri de riscuri decât în anii precedenți. Acestea acordă atenție atât "riscurilor de tranziție" - care decurg din schimbările economice provocate de schimbările climatice, de exemplu o creștere mai lentă în anumite sectoare - cât și "riscurilor fizice" care sunt un rezultat direct al schimbărilor climatice, cum ar fi consecințele creșterii precipitațiilor. Anul trecut, companiile s-au concentrat mai mult asupra riscurilor fizice (55%), decât asupra riscurilor de tranziție (25%).

Un domeniu în care companiile au înregistrat o îmbunătățire mai accentuată este planificarea strategică în ceea ce privește riscurile climatice. Barometrul EY Global Climate Risk Barometer notează strategiile organizațiilor examinând, de exemplu, măsura în care acestea iau în considerare riscurile și oportunitățile climatice în planurile lor sau modul în care își construiesc reziliența prin diversificare. Scorul de acoperire pentru strategie a crescut la 81%, de la 65% în sondajul de anul trecut - ceea ce indică faptul că tot mai multe companii publică cel puțin unele informații în acest domeniu.

Cantitatea și calitatea comunicării informațiilor variază foarte mult între țările analizate, dar, ca și în cele trei rapoarte anterioare, țările cu reglementări riguroase în materie de comunicare a informațiilor privind clima, cu o comunitate de investitori proactivă și cu semnale puternice din partea factorilor de decizie politică tind să obțină cele mai bune rezultate. Printre țările cu cea mai bună calitate a comunicării informațiilor se numără Coreea de Sud și Irlanda, precum și mai multe țări din Europa de Sud, Centrală și de Est, iar Regatul Unit a obținut cel mai mare punctaj atât în ceea ce privește calitatea, cât și acoperirea.

Raportul evidențiază, de asemenea, mai multe măsuri pe care companiile le pot lua pentru a accelera decarbonarea pentru propriile organizații și pentru economia în general. Printre acestea se numără tratarea dezvăluirii de informații ca un mijloc pentru atingerea unui scop, nu ca un scop în sine; stabilirea unor obiective semnificative; și explorarea oportunităților generate de impactul climatic, precum și a riscurilor.  

***

Despre studiu

Barometrul EY Global Climate Risk Disclosure Barometer oferă o imagine de ansamblu anuală a alinierii informațiilor publicate de organizații cu privire la riscurile legate de climă la recomandările din sectoarele susceptibile de a fi puternic afectate la nivel mondial.

Această evaluare oferă nu numai companiilor, ci și părților interesate externe de toate tipurile (cum ar fi autoritățile naționale de reglementare, instituțiile financiare și investitorii), o înțelegere a stadiului actual al raportării riscurilor climatice la nivel mondial. Prima ediție a Barometrului a fost publicată în decembrie 2018.

Barometrul din 2022 analizează măsura în care companiile au aplicat cadrul TCFD pentru a divulga mai eficient riscurile și oportunitățile legate de climă prin intermediul proceselor lor de raportare. Acesta se bazează pe informațiile publice publicate în cursul anului calendaristic 2021 de către companii din sectorul financiar și din cel nefinanciar, inclusiv companii care prezintă un risc ridicat de impact legat de climă. Aceste dezvăluiri au fost făcute de obicei în rapoartele anuale de sustenabilitate și în rapoartele CDP.

Dezvăluirile a peste 1.500 de companii (cele mai mari după capitalizarea bursieră) din 47 de jurisdicții au fost incluse în evaluare, lărgind dimensiunea și sfera geografică față de 2021, când cercetarea s-a bazat pe peste 1.100 de companii din 42 de jurisdicții. În plus, matricea de punctaj pentru Barometru a evoluat și a fost rafinată de anul trecut pentru a deveni și mai detaliată și mai robustă. Din cauza acestor schimbări, nu a fost posibil să includem o analiză aprofundată semnificativă de la an la an.

 

EY30 pentru România

Pentru a marca aniversarea a 30 de ani de activitate continuă în România, s-a lansat programul EY: 30 pentru România, care se va derula pe tot parcursul anului 2022. Vor fi aduse în atenția publică proiecte, personalități și momente care au marcat progresul României în 30 de ani, se vor derula inițiative colaborative de implicare comunitară împreună cu parteneri și colaboratori EY.

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 365.399 de angajați în peste 700 de birouri în 150 de țări și venituri de aproximativ 45,4 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2022. Rețeaua lor este cea mai integrată la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia îi ajută să le ofere clienților servicii prin care să beneficieze de oportunitățile din întreaga lume.

Prezentă în România din anul 1992, EY este liderul de pe piața serviciilor profesionale. Cei peste 900 de angajați din România și Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistență fiscală, juridică, strategie și tranzacții, consultanță către companii multinaționale și locale. Avem birouri în București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Chișinău. EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenorialului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an, în luna iunie, la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year.