Comunicat de presă

6 iun. 2023

EY a asistat Clarfon Aparate Auditive în vânzarea către Value4Capital

EY România a asistat acționarii Clarfon Aparate Auditive, cel mai mare lanț de magazine de aparate auditive și echipamente ORL asociate din România, în procesul de vânzare către Value4Capital.

Persoană de contact pentru presă
Iulia Bratu

Head of Lead Advisory | Strategy and Transactions EY Romania

EY România a asistat acționarii Clarfon Aparate Auditive, cel mai mare lanț de magazine de aparate auditive și echipamente ORL asociate din România, în procesul de vânzare către Value4Capital, managerul de achiziții lower şi mid-market din Polonia și Europa Centrală.

Echipa EY Lead Advisory a oferit servicii de asistență M&A, structurând și coordonând un proces competitiv de vânzare. Băncilă, Diaconu şi Asociaţii SPRL a oferit asistență juridică acționarilor Clarfon S.A..

Aş vrea să mulţumesc echipei EY pentru coordonarea procesului de tranzacţie şi pentru asistenţa lor continuă. Cu această ocazie, Clarfon începe un nou stadiu de dezvoltare, consolidându-şi poziţia de piaţă şi continuând să îmbunătăţească calitatea vieţii pentru clienţii săi.
Ionut Stefanescu
General Manager Clarfon Hearing Aids
Suntem onorați să fi asistat Clarfon în vânzarea către V4C și să fi avut oportunitatea de a participa la povestea de succes a unei afaceri cu fundamente sănătoase care și-a dovedit reziliența de-a lungul timpului și are perspective solide de creștere. Finalizarea acestui mandat se datorează unei echipe dedicate formată din Adrian Tănase - Director, Mihaela Podgorski - Senior Consultant și Lucian Manea – Consultant.
Iulia Bratu
Head of Lead Advisory | Strategy and Transactions EY Romania

Clarfon Aparate Auditive este o companie românească specializată în vânzarea de aparate auditive, dispozitive laringologice și accesorii. A fost fondată în 2003 și a înregistrat o cifră de afaceri de 8,7 milioane de euro în 2022.

Value4Capital este o firmă de private equity axată pe investiții în companii mid-market din Europa Centrală. Cu o experiență de peste 25 de ani în regiune, achiziția Clarfon reprezintă a doua lor investiție în România din fondul actual.