8 min. de citit 30 Mai 2019
Autostrăzi – rețele de șosele

De ce standardele de raportare încep să conveargă

Ian Mackintosh explică modul în care Dialogul privind raportarea corporativă încearcă să impulsioneze o aliniere mai bună drept presiune pentru a include creșterile volumului de informații nefinanciare.

Cu cinci ani în urmă, în toiul protestelor crescânde pentru o mai mare consecvență între cadrele și standardele de raportare corporativă, Consiliul internațional pentru raportarea integrată a luat îndrăzneața măsură de a reuni unele dintre cele mai importante organe de stabilire a standardelor și cadre. Lansat în luna iunie 2014, Dialogul privind raportarea corporativă (Corporate Reporting Dialogue, „CRD”) a fost creat drept un mecanism mondial de încurajare a alinierii dintre organele de stabilire a standardelor și dezvoltatorii cadrelor care au o influență internațională semnificativă în peisajul raportării corporative.

Roadele timpurii ale acestui dialog au fost o declarație a principiilor comune ale semnificației, o hartă a peisajului de raportare și o poziție comună drept sprijin pentru recomandările Echipei de reacție asupra informațiilor financiare privind clima (Task Force on Climate-related Financial Disclosures, „TCFD”) a Consiliului pentru stabilitate financiară.

Președintele CRD, Ian Mackintosh, care activează în Australia, este nerăbdător să se facă mai multe pentru a aborda „supa alfabet” de acronime și standarde care a îngreunat sarcina societăților de întocmire a unor informații eficiente și coerente care să îndeplinească necesarul de informații al piețelor de capital și al societății – într-un moment când informațiile nefinanciare devin din ce în ce mai importante pentru raportarea societăților.

„Utilizatorii și investitorii devin frustrați, deoarece nu știu ce standarde să urmeze”, declară Mackintosh. „Presiunea pentru schimbare vine din piața însăși.”

Misiunea sa este de a îmbunătăți coerența și de a impulsiona o aliniere mai bună a raportării corporative. Aceasta confirmă în mod explicit că elementele diferite ale sistemului de raportare corporativă nu funcționează pe cât de armonios ar putea, rezultatul fiind că raportarea corporativă riscă să urmărească obiective contradictorii, cu definiții fragmentate și scopuri neclare.

*Participanții în cadrul CRD sunt CDP (cunoscut anterior drept Proiectul de dezvăluire a informațiilor privind carbonul, Carbon Disclosure Project), Consiliul pentru Dezvăluirea informațiilor privind clima, Inițiativa mondială de raportare, IASB, IIRC, Organizația internațională pentru standardizare și Consiliul de standarde contabile pentru durabilitate. Consiliul de standarde financiar-contabile deține statut de observator.

  • Despre Ian Mackintosh

    Ian Mackintosh este președintele Dialogului privind raportarea corporativă, preluându-și funcția în luna decembrie 2016, după ce a activat cinci ani drept vicepreședinte al IASB. Are peste 30 de ani de experiență în stabilirea standardelor contabile naționale și internaționale, deținând funcții senioare, inclusiv contabil șef al Comisiei australiene pentru valori mobiliare și investiții (2000 – 2002) și președinte al Consiliului britanic de standarde contabile (precursor al Consiliului pentru raportare financiară, 2004-2011). De asemenea, are o importantă experiență în sectorul public și a deținut președinția atât a Consiliului australian de standarde contabile pentru sectorul public, cât și a Comitetului pentru sectorul public IFAC.

Un proiect de doi ani

Puține persoane sunt poziționate mai bine pentru a susține acest mesaj. Fost vicepreședinte al Consiliului pentru standarde internaționale de contabilitate (IASB) și fost contabil șef al Comisiei australiene pentru valori mobiliare și investiții, Mackintosh are în palmaresul său peste 30 de ani de experiență în stabilirea standardelor contabile naționale și internaționale.

În prezent, coordonează un proiect de doi ani axat pe impulsionarea unei mai bune alinieri în peisajul raportării corporative. Participanții CRD s-au angajat să impulsioneze o mai bună aliniere a cadrelor de raportare privind durabilitatea, precum și a celor care promovează o integrare suplimentară între raportarea nefinanciară și financiară.

Proiectul vine în două părți. „Prima analizează propunerile de dezvăluire a informațiilor TCFD și încearcă să cartografieze modul în care se vor potrivi cadrelor și indicatorilor existenți și vom raporta formal privind acest lucru în luna septembrie a acestui an”, explică Mackintosh. „A doua se referă la organele de stabilire a standardelor și la furnizorii de cadre care să discute ce fac, să afle ce este asemănător și ce este diferit și să descopere cum putem să aliniem și să raționalizăm mai bine aceste standarde.” Această a doua parte a proiectului va raporta în luna septembrie 2020.

Mackintosh declară că grupul nu este dificil de prezidat. „Sunt pozitivi, încearcă să lucreze împreună. Da, au propriile priorități și puncte de vedere, dar ne întâlnim să discutăm despre problemele comune. Toate acestea se realizează pe bază de consens și acest fapt este o realizare prin sine însuși.”

Corporate reporting dialogue inforgraph

Procesul nu este neapărat îndreptat spre atingerea unui răspuns final privind alinierea, ci, mai degrabă, se referă la pregătirea etapelor spre un răspuns final. Dar există un fir comun care atrage diversele organe de stabilire a standardelor și furnizorii de cadre în aceeași direcție? „Nu este ușor să trebuiască să mulțumești pe toată lumea și va trebui să se ajungă la unele compromisuri ca să reușim”, recunoaște Mackintosh.

Chiar dacă CRD ajunge la un acord privind modul în care să se avanseze la sfârșitul proiectului de doi ani, încă poate dura până la implementarea oricăror modificări în reglementarea efectivă. Mackintosh indică faptul că, la nivel mondial, există foarte puține reglementări referitoare la alinierea informațiilor financiare și nefinanciare. Excepții notabile includ cerința ca societățile înmatriculate in Marea Britanie să publice un raport strategic în raportul anual care să acopere o revizuire fidelă a activității societății și o descriere a principalelor riscuri și incertitudini cu care se confruntă și îndrumările de guvernanță corporativă ale Bursei Australiene de Mărfuri care cer societăților listate public să prezinte riscurile nefinanciare. „Nici măcar IASB nu are puteri de reglementare [în acest sens]”, a adăugat el.

Aceasta ridică întrebări suplimentare. Cum ar trebui să fie reglementate informațiile nefinanciare și de către cine? Organele de reglementare ar trebui să impună un cadru comparabil tuturor? Foarte util, IASB deține un set de standarde de raportare care analizează și ce altceva ar trebui raportat în afară de informațiile financiare. Și, deși răspunsurile facile sunt evazive, Mackintosh declară că merită avută această dezbatere, pentru a provoca oamenii să se gândească la motivul pentru care sunt importante informațiile nefinanciare.

Este destul de posibil să existe o anumită rezistență. De fiecare dată când sunt modificări, primești mesajul că „nu poți face asta, e prea mult”.
Ian Mackintosh
Dialogul privind raportarea corporativă

Găsind cea mai bună potrivire

Accentul inițial al CRD este pe obținerea unei ordini în raportarea informațiilor nefinanciare și deslușirea modului în care se potrivesc informațiilor financiare. „În acea etapă, poți începe să analizezi un raport anual care conține aceste informații într-un singur document, cuprinzând atât informații financiare, cât și nefinanciare”, declară acesta. „Unele le suplimentează pe celelalte”. „Unele le suplimentează pe celelalte”.

Un alt aspect cheie pentru CRD este semnificația. „Societățile trebuie doar să raporteze lucruri care sunt relevante pentru ele, nu să aibă o listă de verificare cu lucruri de raportat”, spune Mackintosh. „Trebuie să fie relevante pentru societatea însăși, și asta include și persoanele către care raportați. IASB, de exemplu, raportează pentru furnizorii de capital, în timp ce Inițiativa mondială de raportare ar spune că raportează pentru societatea în ansamblu, ceea ce înseamnă o gamă mai vastă de utilizatori.”

O altă provocare iminentă este posibila reacție de respingere din partea marilor corporații, care deja se plâng de „oboseala provocată de raportare”, conform lui Mackintosh. „Este destul de posibil să existe o oarecare rezistență”, declară el. De fiecare dată când sunt modificări, primești mesajul că „nu poți face asta, e prea mult”. Și, deseori, acestea pot fi legitime. Organele de stabilire a standardelor au nevoie uneori de lucruri care nu sunt prea relevante.”

Instituirea consensului

În luna februarie 2019, participanții CRD au emis un document privind poziția referitor la Obiectivele de dezvoltare sustenabilă (Sustainable Development Goals, „SDG”) - o schiță ce cuprinde 17 obiective concepute de Națiunile Unite pentru a obține un viitor mai bun și sustenabil pentru toți – și viitorul raportării corporative. Documentul identifică modul în care raportarea corporativă poate ilustra care SDG-uri sunt relevante pentru modelul de afaceri al unei societăți, permițând atât societăților, cât și investitorilor, să se axeze pe acele SDG-uri care vor afecta cel mai probabil performanțele financiare.

„Este o bază bună pentru începerea dezbaterii”, declară Mackintosh. „Este un punct de pornire pentru ce poate fi raportat, ce este relevant și ce costuri/beneficii sunt conexe SDG-urilor.”

Cu toate acestea, se critică faptul că lucrurile nu se mișcă suficient de rapid. „Suntem abordați de persoane care spun: «nu ați putea face ceva mai rapid și cu ramificații mai vaste?» Asta este o altă provocare”, declară Mackintosh.

Așadar, ar trebui să existe un singur organ mondial de stabilire a standardelor privind raportarea corporativă care să cuprindă atât indicatori de raportare financiară, cât și nefinanciară? Mackintosh admite că este un simpatizant al acestui punct de vedere.

„Trebuie să ai un vis, după cum a scris autorul cântecului. Dacă nu ai un vis, cum să ți se îndeplinească? Într-o lume ideală, într-un timp ideal, da, acesta este modul în care mi-aș dori să se finalizeze lucrurile.”

Totuși, el declară că CRD nu a susținut în mod voit o astfel de soluție „atotcuprinzătoare” din cauza îngrijorării că va împiedica persoanele să participe la dialog. „Nu încerc să forțez oamenii să facă lucruri pe care nu le consideră potrivite, fie pentru ei, fie pentru piața ca întreg”, declară Mackintosh.

Mai mult decât atât, realizarea oricărei raționalizări a organelor de stabilire a standardelor se poate dovedi o provocare. Multe entități pot fi mai puțin dornice să fie subsumate în mod voluntar unei organizații mai mari.

„Schimbarea poate veni de jos în sus”, prezice Mackintosh. Organizațiile pot decide să fuzioneze dacă se analizează bine pe ele însele și obiectivele lor. Deja au existat câteva fuziuni care au îngustat piața, iar acest lucru facilitează luarea măsurilor suplimentare spre convergență.”

Rămâne o realitate faptul că mulți observatori, atât din interior, cât și din exterior, nu sunt deloc mulțumiți cu situația curentă și întreabă de ce nu se poate face ceva. Mackintosh consideră că presiunea din partea pieței – atât din partea finanțatorilor, cât și din partea investitorilor – va institui, în cele din urmă, consensul, chiar dacă nu va reprezenta o integrare completă.

„Dar acest lucru nu va fi simplu”, conchide el. „Aceste organizații au un raționament pentru ceea ce au făcut și nu vor renunța la asta decât dacă se asigură că ceea ce urmează este mai bun decât situația existentă.

Punctele de vedere ale terților prezentați în acest articol nu sunt în mod necesar punctele de vedere ale organizației globale EY sau ale firmelor sale membre. Mai mult decât atât, ar trebui analizate în contextul momentului în care au fost emise.

Rezumat

Ian Mackintosh, președinte al Dialogului privind raportarea corporativă, explică de ce respectiva organizație a instigat un proiect pentru explorarea modurilor de a impulsiona o aliniere mai bună a cadrelor de raportare privind durabilitatea, în special a celor care integrează informațiile financiare și nefinanciare. Aceasta poate conduce, în cele din urmă, la modificări ale reglementărilor și chiar prezintă perspectiva unui singur organ mondial de reglementare pentru raportarea corporativă, însă Mackintosh recunoaște că mai este mult până la realizarea acestui lucru. Deocamdată, accentul este plasat asupra descoperirii teritoriilor comune între organele implicate în discuții.

Despre articol