21 oct. 2022

30 de fapte bune

În anul aniversar, demarăm împreună un proiect amplu și foarte special! EY este alături de angajați și parteneri cu toată susținerea, într-un amplu demers  de implementare a nu mai puțin de 30 de acțiuni de responsabilitate socială, în beneficiul oamenilor, mediului și comunităților din România.   

Colegii noștri propun și susțin în mod direct o suită de proiecte, în parteneriat cu ONG-uri din România. Le vom publica de-a lungul anului chiar aici  în această pagină, pe măsură ce apar și se dezvoltă. Vă invităm așadar să ne tot vizitați – inițiative noi și interesante vor continua să apară,  în cele nu mult peste 30 de săptămâni ramase până la final de an.

Asociația Aluziva

Cătălina Nicolescu
Aluziva este o doamnă neconformistă și neobosită, mamă a trei copii și idol a altor câteva zeci de mii. De câțiva ani, Aluziva se încăpățânează să-și folosească vizibilitatea pentru a face fapte bune comunităților defavorizate. Pare că nimic nu este imposibil pentru Asociața Aluziva, protagonista reușind să strângă în jurul ei pentru fiecare proiect, oameni și entități care o ajută. Dincolo de inspirația pe care ne-o provoacă, am ales să o susținem și noi în renovarea și dotarea Școlii Gimnaziale Andrei Șaguna din Barcani, județul Covasna.
Școala din această localitate a primit, grație doamnei cu părul albastru și inimă de aur, o renovare substanțială, izolare termică, mobilier special și peste 1000 de cărți pentru copii. EY a plusat cu mai multe table interactive pentru clasele școlii, pentru ca experiența de învățare a copiilor să fie modernă și completă.

Casa Bună – întâlnire cu Valeriu Nicolae

Stela Andrei și Adrian Mateescu
Valeriu Nicolae este scriitor, activist politic și om de bine pe care îl cunoaște deja toată țara. Curajul și credința sa fermă în valori și principii nu mai trebuie prezentate. Eforturile lui colosale pe care le depune la Asociația Casa Bună sunt pentru a face viața mai ușoară unui număr din ce în ce mai mare de copii defavorizați. Valeriu Nicolae a înțeles că cei care dau sunt mai fericiți decât cei care primesc.
În cadrul programului EY 30 de fapte bune, am ajutat Asociația Casa Bună să strângă fonduri pentru construirea unei noi grădinițe. Primii pași în viață sunt hotărâtori pentru tot parcursul ulterior al unui om, iar Valeriu Nicolae a intuit acest adevăr spre care și-a direcționat admirabil energia și resursele.
Am vorbit cu Valeriu despre cartea sa autobiografică, Țigan Țăndări, în care povestește cu umor despre prejudecățile etnice și despre încăpățânata inerție a sărăciei care ucide la fel peste tot. E o frescă a unei orânduiri trecute, din care răzbat strigăte de ajutor cărora autorul a decis să le răspundă în cel mai practic mod în viața de zi cu zi, cea de om care face bine altor oameni mai puțin norocoși. Cartea însăși este un vehicul de strângere de fonduri pentru Casa Bună. 

Asociația Iubire

Melania Grunea
În fața unei drame de dimensiunea unui copil bolnav de cancer, absolut toate eșafodajele de valori se aplatizează, iar lumea devine un loc fără sens. Totul devine o luptă surdă pentru încă o zi și apoi, poate, încă una. Dar cum sunt aceste zile pentru acești pacienți? Ce îi mai face să zâmbească pe acești copii?
Pentru a ne putea continua viețile minuscule și trăi măruntele noastre drame, suntem aproape obligați de biologie să ignorăm aceste cazuri sfâșietoare. Ba nu! Nu toți! De 8 ani încoace, colega noastră de la EY, Melania Grunea, vizitează copiii de pe secția de oncologie pediatrică a spitalului Marie Curie.
Este o experiență care îți zdruncină absolut tot sistemul de valori. Iubirea, curajul, ce este important, ce nu este important, toate aceste lucruri și încă multe altele capătă noi înțelesuri. Bani? Sunt necesari dar nu suficienți. În aceste cazuri, de multe ori, cel mai important lucru este timpul petrecut cu ei. Aproape toate lucrurile importante pentru acești copii nu se pot cumpăra cu bani. Ei au nevoie de iubire, bunătate, timp, joacă, magie și noroc. Melania de la EY le oferă cât de mult poate, din preaplinul sufletului ei, săptămânal, la etajul 5 al spitalului Marie Curie.

Amenajare și dotare a secției de Endoscopie a spitalului Elias

Ioana Pârvu
Prevenția și depistarea în stadii incipiente a bolilor intestinale este un Graal al medicinei de la noi și de aiurea. În lipsa unor aparate moderne de explorare și imagistică, acest lucru este din păcate imposibil, iar spațiile de multe ori improprii în care se desfășoară actele medicale conduc la infecții nosocomiale.
În lipsa unor finanțări suficient de consistente de la Buget, Spitalul Elias a căutat surse alternative prin care să îmbunătățească performanța secției de endoscopie.
EY a pus umărul la această inițiativă și, împreună cu Asociația Română a Tinerilor cu Inițiativă, a renovat în întregime spațiul secției și l-a ridicat la standardele medicale ale momentului.
S-au montat uși automate, mobilier nou, s-au tapetat pereții și pardoseala cu materiale speciale pentru spații medicale, s-au schimbat instalațiile electrice și sanitare cu unele noi și performante și multe altele. Toate acestea sporesc calitatea și siguranța investigațiilor endoscopice și redau pacienților demnitatea de a se trata conform secolului în care trăiesc. Locul arată acum ca orice secție de endoscopie din marile clinici ale lumii, iar pacienții au parte de investigații și tratament în condiții optime. 

United Way – Clubul de lectură 

Anda Huțanu
Fapt: dacă un copil nu ajunge să citească cursiv în primii ani de școală, riscul ca el să abandoneze școala înainte de finalizarea ciclului gimnazial sau a liceului este de 4 ori mai mare. Acest risc crește până la 10 ori în cazul copiilor aflați în situație de vulnerabilitate.
Despre acești din urmă copii este vorba în demersul celor de la United Way, care le-au propus Clubul de lectură. Acesta este un loc care oferă copiilor din medii defavorizate o poartă către o altă lume, mai bună. Literația, lectura și, mai general, educația, sunt singurele șanse ale acestor copii la o viață mai bună decât cea a părinților lor.
Una din cele 30 de fapte bune ale EY a fost să sprijine United Way cu materiale necesare pentru această inițiativă. Apoi, la Centrul Casa Florian, am participat alături de organizator la ședințe de lectură și de discuții cu copiii acestui centru.
Dincolo de satisfacția facilă a unei donații, încercăm să înțelegem problemele acestor copii, să vorbim cu ei, să descoperim și să zâmbim împreună.