Comunicat de presă

2 iul. 2021

Roxana Dudău devine partener asociat și lider al practicii de real estate a Radu și Asociații SPRL

Persoană de contact pentru presă
EY Romania

Multidisciplinary professional services organization

Roxana Dudău se alătură de la 1 iulie 2021 echipei Radu și Asociații SPRL în calitate de partener asociat și de lider al practicii de real estate.

Roxana Dudău are o vastă experiență în consilierea companiilor internaționale și locale, inclusiv a unor mari investitori activi în retail și construcții și a unor producători din sectoarele auto și aerospațial, atât în proiecte greenfield, cât și în contextul extinderii capacităților existente. Ea a dobândit această experiență ca partener asociat în cadrul biroului local al unei societăți de avocatură germane cu tradiție.

Ca specializare, Roxana este avocat de real estate, cu accent în domeniul urbanismului și construcțiilor, acoperind întregul proces al unui proiect imobiliar, de la faza inițială (selectarea amplasamentului proiectului, due diligence, redactarea și negocierea documentelor de achiziție) până la implementare (dezvoltarea proiectului, construcția și punerea în funcțiune cu succes). Experiența ei acoperă segmentele de office, comerț modern, rezidențial și logistică.

Mă bucur să mă alătur unei echipe tinere și dinamice de profesioniști. Sunt încrezătoare că experiența mea de peste 20 de ani ca avocat de business specializat în proiecte imobiliare va contribui semnificativ la consolidarea practicii de real estate a Radu şi Asociaţii SPRL. Cred totodată că este o oportunitate excelentă de a face echipă cu specialiștii EY din toate domeniile consultanței de afaceri pentru a oferi clienților noștri soluții integrate în domenii dintre cele mai variate: evaluare, fuziuni și achiziții, structurare fiscală și acordarea de ajutoare de stat. Mă voi concentra, de asemenea, asupra coordonării generale a ofertelor de servicii EY față de clienții vorbitori de limbă germană.
Roxana Dudău
Partener asociat și lider al practicii de real estate Radu și Asociații SPRL

“Îmi face o mare bucurie să îi urez Roxanei mult succes și bun-venit în cadrul echipei noastre. Experiența ei este impresionantă, iar rolul său va fi esențial în consolidarea și dezvoltarea practicii noastre de real estate”, a declarat Radu Diaconu, avocat asociat coordonator al Radu și Asociații SPRL.

Despre Radu şi Asociații SPRL

Radu și Asociații SPRL este o societate de avocați ce oferă servicii juridice complete, care includ atât servicii de consultanță juridică cât și asistență și reprezentare în fața instanțelor de judecată, având o practică importantă de controverse și dispute fiscale.

Radu și Asociații SPRL este membră a societăților din grupul Ernst & Young Global Ltd și face parte din rețeaua globală EY Law, aflată în plină expansiune, în cadrul căreia lucrează peste 2400 de avocați în mai mult de 90 de jurisdicții.

Chambers Global 2019 a recunoscut practica noastră de Corporate/M&A în timp ce Chambers Europe 2019, 2020 și 2021 au plasat practica noastră de Controverse și Dispute Fiscale pe banda 1. Totodată, The Legal 500 Europe, Middle East and Africa 2019, 2020 și 2021 au premiat practica noastră de Drept Comercial, Drept Societar și M&A, edițiile 2020 și 2021 plasând practica de Controverse și Dispute Fiscale pe poziția 1.

Pentru informații suplimentare cu privire la societatea noastră de avocați vă rugăm accesați www.ra-law.ro