Comunicat de presă

25 nov. 2021 Bucharest, RO

Studiul EY CEO Imperative România: Directorii generali locali anticipează cheltuieli mai mari cu transformarea în următorii trei ani

Persoană de contact pentru presă
EY Romania

Multidisciplinary professional services organization

  • 97% dintre companiile românești și-au accelerat moderat sau semnificativ agenda de transformare ca reacție la schimbările intensificate de pandemie
  • 100% dintre directorii generali locali estimează cheltuieli mai mari cu transformarea în următorii trei ani, comparativ cu ultimii trei ani
  • 84% dintre directorii generali români consideră accelerarea inovațiilor tehnologice și digitale drept cea mai importantă tendință cu impact asupra propriei companii

În ultimul deceniu s-au înregistrat valuri de schimbări tot mai mari, care au erodat starea de fapt și au început să redefinească modelele de afaceri și operaționale și chiar misiunea organizațiilor. Nevoia de agilitate și inovație a convins companiile să înceapă să renunțe la izolarea pe insula propriilor operațiuni în favoarea colaborării în cadrul unor ecosisteme. Iar atenția s-a reorientat de la a oferi profituri pe termen scurt acționarilor către a crea valoare pe termen lung pentru toți actorii interesați, conștientizându-se faptul că resursa umană este vectorul cel mai important de valoare la toate nivelurile.

Inițiativele de transformare ocupă primul loc în planurile directorilor generali (CEO) din România

Conform studiului EY CEO Imperative România, din punctul de vedere al inițiativelor de transformare, majoritatea directorilor generali din România (88%) intenționează să inițieze o transformare nouă și cuprinzătoare într-un orizont de timp de 12 luni, iar cele mai semnificative investiții vor fi direcționate către date și tehnologie. Toți liderii de companii din România (100%) consideră că în următorii trei ani companiile vor cheltui mai mult cu transformarea decât în ultimii trei ani, față de 65% dintre directorii generali de la nivel global.

Principalele trei tendințe care vor genera schimbarea în cadrul companiilor din România sunt considerate inovația tehnologică și digitală, modificarea experiențelor și așteptărilor clienților și geopolitica. Și executivii de la nivel global se așteaptă ca riscurile politice să se mențină la un nivel ridicat în anul care urmează, conform analizelor EY, riscurile geopolitice fiind menționate drept cea mai mare preocupare a acestora, oglindind astfel și opiniile liderilor de companii din România, cuprinse în studiul local CEO Imperative.

Indiferent dacă prioritatea sa este reprezentată de informații, durabilitate sau inovație, compania viitorului va avea nevoie să deruleze multiple transformări continue în cadrul organizației, bazate pe trei vectori de valoare interconectați: orientarea spre oameni, adoptarea rapidă a tehnologiilor și inovație la nivelul adecvat. Integrarea acestor trei vectori de valoare în fiecare aspect al transformării transfuncționale continue va permite directorilor generali să valorifice la maximum creșterea companiei lor și, în ultimă instanță, să susțină crearea de valoare pe termen lung pentru toți actorii interesați.
Bogdan Ion
EY Romania & Moldova Country Managing Partner | EY CESA Chief Operating Officer

Partner EY România & Moldova și Chief Operating Officer al EY în regiunea Europei Centrale și de Sud-est și Asiei Centrale (CESA).

Revenind la inovație și analizând datele, studiul derulat în România relevă că, pentru liderii locali, principalele priorități în domeniul transformării sunt inovația (72%), cultura și misiunea (66%) și resursele umane și abilitățile (56%).

Leadership pentru viitor

În privința rolului conducătorilor în viitor, toți directorii generali din România au fost de acord că liderii trebuie să gestioneze transformări multiple și continue în organizație și 89% dintre respondenți consideră că directorul general trebuie să fie liderul proceselor de inovație transformatoare și de redefinire a activității. În plus, 91% cred că dobândirea încrederii din partea actorilor interesați va deveni o parte tot mai importantă a activității directorului general.

În ceea ce privește caracteristicile conducătorului eficient în următorii cinci ani și ulterior, liderii au subliniat mentalitatea orientată spre transformare, inovația, compasiunea și încrederea.

Pentru a descărca o copie gratuită a celui mai recent studiu EY CEO Imperative România, vă rugăm să accesați butonul de mai jos.

Descărcați aici

***

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 312.250 de angajați în peste 700 de birouri în 150 de țări și venituri de aproximativ 40 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2021. Rețeaua noastră este cea mai integrată la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienților servicii prin care să beneficieze de oportunitățile din întreaga lume.

Prezentă în România din anul 1992, EY este liderul de pe piața serviciilor profesionale. Cei peste 800 de angajați din România și Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistență fiscală, juridică, strategie și tranzacții, consultanță către companii multinaționale și locale. Avem birouri în București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Chișinău. EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenorialului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an, în luna iunie, la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year. Pentru mai multe informații, vizitați pagina noastră de internet: www.ey.com

 

Despre studiu

Studiul global EY CEO Imperative Study 2021 a fost conceput și elaborat de EYQ, un think tank global al EY.

Concluziile studiului se bazează pe interviuri cu 305 de directori generali din toată lumea, care conduc companii incluse în clasamentul Forbes Global 2000. Forbes Insight a desfășurat activitatea de intervievare în perioada octombrie - decembrie 2020.

Acest material face parte din seria EY CEO Imperative, care oferă răspunsuri și măsuri de importanță critică, menite să ajute directorii generali să regândească viitorul organizațiilor lor. Pentru mai multe informații cu privire la această serie, vizitați ey.com/ceoimperative.

Activitatea de colectare a datelor pentru ediția din România a fost desfășurată de Forbes Insights în perioada martie-aprilie 2021.