Studiul arată că investitorii instituționali fac unele demersuri pentru a stabili dacă organizațiile sunt capabile să își îndeplinească obiectivele ESG. Respondenții au menționat că se uită la o serie de factori atunci când iau decizii de investiții, inclusiv existența unui responsabil ESG (de exemplu un director pentru sustenabilitate sau Chief Sustainability Officer), care să raporteze direct către directorul general și echipa de conducere executivă (53%), sau în ce măsură cultura organizațională este aliniată cu obiectivele ESG (52%) și beneficiază de un audit independent privind raportarea ESG (48%). Cu toate acestea, doar 42% dintre respondenți sunt preocupați de modul în care performanțele ESG sunt luate în considerare la nivelul consiliilor de administrație sau de corelarea remunerației conducerii executive cu acestea.
În pofida unei atenții sporite acordate performanțelor ESG și a ambițiilor de a face mai mult, studiul arată că investitorii instituționali au acționat relativ lent în direcția schimbărilor concrete în modul în care își desfășoară activitatea. Doar 49% au luat măsuri pentru a-și actualiza abordarea în domeniul investițiilor, iar 44% și-au reconfigurat strategiile de gestionare a riscurilor. De asemenea, doar 44% consideră că au o abordare „foarte matură” în legătură cu riscurile climatice.
Mulți investitori sunt preocupați de calitatea și transparența raportărilor ESG efectuate de companiile pe care le au în vedere. Jumătate dintre respondenți (50%) consideră că raportările companiilor privind aspectele financiare importante nu sunt adecvate, marcând o creștere semnificativă față de 37% în 2020.
Cu toate acestea, există speranțe că introducerea standardelor globale va fi utilă în acest sens, iar 89% dintre investitorii sondați au declarat că doresc ca aceste standarde să devină obligatorii.
Pentru a exista un progres real în anii următori, investitorii trebuie să facă din performanțele ESG o componentă importantă a planificării strategice, iar companiile să acționeze rapid pentru a oferi rapoarte mai clare și mai detaliate cu privire la riscurile ESG. În același timp, nu poate fi ignorată nevoia urgentă de a avea un cadru legislativ mai clar, cu standarde globale coerente, pe care investitorii și companiile deopotrivă să le respecte.