Comunicat de presă

18 oct. 2022

Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL, împreună cu EY România, au asistat Revolut Bank în legătură cu lansarea creditului de nevoi personale negarantat pentru consumatorii români

Persoană de contact pentru presă
EY Romania

Multidisciplinary professional services organization

Într-un proiect important pentru piața bancară românească, Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL și EY România au asistat Revolut Bank în procesul de lansare a primului său produs de creditare. Revolut, super-aplicația financiară care oferă servicii bancare celor peste 2 milioane de clienți în România, poate acorda, din august 2022, credite de nevoi personale negarantate, cu o sumă maximă de 125.000 lei, în doar câteva minute.

Aplicația financiară a fost actualizată în conformitate cu reglementările legale în materie pentru a permite într-un mod extrem de facil și rapid parcurgerea tuturor etapelor procesului de creditare (ex. depunerea cererii, semnarea contractului de credit cu ajutorul unei semnături electronice calificate, modificarea datei de rambursare, realizarea de rambursări anticipate).

Echipa de avocați din cadrul Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL a fost coordonată de Radu Diaconu (Partener Coordonator) și Gabriela Neagu (Managing Associate). De asemenea, practica de consultanță a EY România a fost implicată în acest proiect prin Carmen Adamescu (Partener) și Bogdan Picerea (Manager).

Intrarea pe piața de creditare este un pas firesc pentru Revolut în vederea consolidării poziției sale de instituție bancară pe piața românească. Suntem extrem de bucuroși și onorați de faptul că am putut fi implicați în acest proiect important atât pentru clientul nostru, dar și pentru sistemul financiar din România
Gabriela Neagu
Managing Associate, Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL
Din august 2022, creditul de nevoi personale, un produs responsabil oferit de Revolut Bank, a devenit disponibil pentru clienții români, care s-au alăturat astfel celor din Lituania, Polonia și Irlanda. Obiectivul nostru rămâne acela de a pune la dispoziția clienților noștri servicii bancare simple, ușor de folosit și înțeles, cu costuri transparente și competitive. Le mulțumim partenerilor noștri care au contribuit la punerea acestui produs la dispoziția clienților noștri și le suntem recunoscători utilizatorilor Revolut pentru încredere, materializată prin interesul ridicat manifestat și pentru acest produs, încă din primele zile de la lansarea pe piața locală
Gabriela Simion
General Manager al subsidiarei Revolut România și Head of Lending

Despre Băncilă, Diaconu şi Asociații SPRL

Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL (denumită anterior Radu și Asociații SPRL) este o societate de avocați ce oferă servicii juridice complete, care includ atât servicii de consultanță juridică cât și asistență și reprezentare în fața instanțelor de judecată, având o practică importantă de controverse și dispute fiscale.

Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL este membră a societăților din grupul Ernst & Young Global Ltd și face parte din rețeaua globală EY Law, aflată în plină expansiune, în cadrul căreia lucrează peste 2400 de avocați în mai mult de 90 de jurisdicții.

Experiența noastră a fost recunoscută de piață și de publicații internaționale.

Chambers Global 2019 a recunoscut practica noastră de Corporate/M&A în timp ce Chambers Europe 2019, 2020, 2021 și 2022 au plasat practica noastră de Controverse și Dispute Fiscale pe banda 1. Totodată, The Legal 500 Europe, Middle East and Africa 2019, 2020, 2021 și 2022 au premiat practicile noastre de Drept Comercial, Drept Societar / M&A, Drept Imobiliar și Dreptul Muncii, edițiile 2020, 2021 și 2022 plasând practica de Controverse și Dispute Fiscale pe poziția 1.

Pentru detalii, vă rugăm să accesați: www.bdattorneys.ro

 

 

Despre Revolut

Revolut este prima super-aplicație financiară care ajută utilizatorii din toată lumea să își folosească la maximum fondurile de care dispun. În 2015, Revolut s-a lansat în Marea Britanie, cu servicii de transfer de bani și schimb valutar. În prezent, peste 20 milioane de clienți din lume, din care mai mult de 2 milioane din România, folosesc serviciile inovatoare Revolut pentru a realiza peste 250 de milioane de tranzacții pe lună.

Prin intermediul conturilor personale sau corporate, Revolut ajută clienții de pretutindeni să-și mențină echilibrul financiar, să dispună mai eficient de banii lor, să se conecteze rapid cu semenii lor sau cu cei apropiați, oriunde s-ar afla. 

Fiți la curent cu noutățile EY abonându-vă la newsletter-ul nostru.