Comunicat de presă

18 mar. 2024

EY a sprijinit Delgaz Grid SA și Rețele Electrice Banat SA pentru atragerea de fonduri europene nerambursabile în valoare de peste 150 milioane EUR prin Fondul pentru Modernizare

Persoană de contact pentru presă
EY Romania

Multidisciplinary professional services organization

EY a sprijinit companiile de distribuție Delgaz Grid SA și Rețele Electrice Banat SA în pregătirea aplicațiilor de finanțare, inclusiv documente suport, pentru investiții în extinderea și modernizarea rețelei de distribuție a energiei electrice.

Până în februarie 2024, cele două companii au semnat 8 contracte de finanțare cu Ministerul Energiei, asigurând un sprijin nerambursabil total de peste 150 milioane EUR.

Companiile și autoritățile publice au acces la peste 15 miliarde de EUR până în 2030 pentru a susține tranziția energetică în România prin intermediul diverselor programe de finanțare. Vom continua să ne implicăm în sprijinirea companiilor pentru accesarea și implementarea cu succes a finanțărilor europene în diferite sectoare ale economiei.
Mihai Drăghici
Partener | Consultanță

Investițiile în modernizarea rețelei sunt esențiale pentru a crea capacitatea necesară preluării energiei regenerabile, în contextul în care, în perioada imediat următoare, se preconizează lansarea a două apeluri importante care vor stimula noi investiții în capacități regenerabile, respectiv granturi alocate prin Fondul pentru Modernizare și schema de Contracte pentru Diferență, instrumente ce ar putea finanța dezvoltarea unei capacități de peste 7 GW instalați până în 2030 pentru producția de energie regenerabilă din surse solare, eoliene și hidro. 

EY asistă companiile pentru pregătirea și implementarea aplicațiilor de finanțare pentru programe precum: PNRR, Fondul de Modernizare și Fondul de Inovare. EY oferă inclusiv suport în organizarea și derularea procedurilor de achiziție, ce constituie un pas cheie pentru implementarea la timp și cu succes a proiectelor.