3 min. de citit 31 mar. 2020
How can we limit the exposure of the personnel involved in customs operations in the context of the COVID-19 crisis

Cum putem limita expunerea personalului implicat în operațiuni vamale în contextul crizei COVID-19

De EY Romania

Multidisciplinary professional services organization

3 min. de citit 31 mar. 2020
Teme conexe COVID-19

Ținerea sub control a lanțului de aprovizionare și respectarea obligațiilor fiscale în timpul acestei perioade de absenteism este o sarcină dificilă pentru companiile care produc, distribuie sau depozitează bunuri de la furnizori din toată lumea.

Pentru a limita interacțiunea cu autoritățile vamale, lucru benefic atât pentru agenții economici, cât și pentru autoritățile vamale, există câteva soluții care pot fi implementate.

Aplicarea online pentru procedura de vămuire la domiciliu

Conceptul de „vămuire la domiciliu” împreună cu #staiacasă răspund acum, mai bine ca oricând, limitărilor și precauțiilor impuse de contextul COVID 19. Doar 21% din bunuri sunt vămuite în România în această procedură (comparativ cu Uniunea Europeană unde media este de 70%), majoritatea sunt încă vămuite în procedura standard – prezență fizică în vămi, cu timpi mari de așteptare și depunerea de declarații vamale în format fizic.

Aplicarea pentru autorizarea acestei proceduri poate fi depusă online prin Sistemul UE de Decizii Vamale. Odată obținută autorizația, vămuirea la domiciliu va permite importul și exportul bunurilor dumneavoastră cu o implicare minimă a autorităților vamale.

Reînnoirea online a autorizațiilor vamale deținute

Dacă, în prezent, o companie deține o autorizație vamală care trebuie reînnoită pe parcursul acestei perioade de criză (de ex. perfecționare activă, garanție globală, destinație finală, admitere temporară, antrepozitare, depozitare temporară, vămuire la domiciliu) se poate solicita online reînnoirea accesând portalul – Sistemul de Decizii Vamale UE. Accesul la sistem se realizează accesând: https://customs.ec.europa.eu/tpui-cdms-web/ .

Declararea simplificată a originii preferențiale a bunurilor pentru exporturi

Autorizația de exportator autorizat permite declararea originii preferențiale a bunurilor supuse exportului într-un mod simplificat direct pe factură sau pe un alt document comercial pentru fiecare din exporturile unei companii fără a implica ulterior autoritatea vamală.

Autorizația va elimina obligația de a solicita și completa un certificat de origine (EUR 1) pentru fiecare dintre transporturile realizate de companie.

Rezumat

Există câteva soluții care pot fi implementate pentru a limita interacțiunea fizică cu autoritățile vamale în această perioadă: aplicarea online pentru procedura de vămuire la domiciliu, reînnoirea online a autorizațiilor vamale deținute și declararea simplificată a originii preferențiale a bunurilor pentru exporturi.

Despre articol

De EY Romania

Multidisciplinary professional services organization

Related topics COVID-19