În ce condiții are ANAF competență de control în cazul persoanelor fizice nerezidente în România?

Este întrebarea firească care se naște în contextul demarării unor ample acțiuni de control ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) în acest an, pentru a depista eventuale cazuri de neconformare în declararea veniturilor persoanelor fizice. Planurile de control îi vizează, în principiu, pe rezidenți, dar acțiunile au ajuns și la nerezidenți, care au fost supuși verificărilor situației fiscale din perspectiva impozitului pe venit. Cui anume i se aplică, de fapt, acest control?

Persoanele fizice române sau străine care, indiferent de rezidența fiscală, fie că au desfășurat la un moment dat o activitate economică în România, fie au obținut/obțin un venit pasiv sau dețin active în România, ar fi recomandat să-și pună întrebarea dacă și în ce condiții pot intra sub incidența acestui tip de control fiscal.

Înainte de toate, de menționat este faptul că primirea unui aviz de verificare a veniturilor nu trebuie să provoace îngrijorare decât dacă, cum zice o vorba românească, persoana se simte cu musca pe căciulă. Evident, o persoană fizică rezidentă fiscal în România care a omis cu bună știință din declarațiile de venit veniturile realizate ar trebui să fie pregătită să răspundă la întrebările reprezentanților ANAF.

Iar dacă revenim la persoanele fizice nerezidente (fie că discutăm de persoane străine sau române, care sunt rezidente fiscal într-un alt stat), este important de reținut faptul că, în anumite circumstanțe, calitatea de persoană nerezidentă, conform Codului Fiscal nu exclude în mod obligatoriu incidența acestui tip de control fiscal. Prin urmare, trebuie verificate cu atenție toate condițiile legii pentru ca o persoană nerezidentă să se asigure că această procedură îi este aplicabilă, iar ANAF are competența de a o efectua.

În practică, s-au întâlnit cazuri în care persoane fizice nerezidente - care, deşi nu aveau calitatea de subiect fiscal vizat de acest tip de control, conform legii - au fost notificate de către ANAF că vor face obiectul verificării situației fiscale personale, din perspectiva modului de conformare a impozitului pe venit datorat Statului Român. Care a fost motivul? Simplu, ANAF nu deținea informația privind rezidența fiscală într-un alt stat a persoanei fizice, aspect ușor de înțeles având în vedere că persoana avea carte de identitate din România și nu și-a notificat rezidența la autoritatea fiscală.

Într-un astfel de caz, au fost aduse o serie de clarificări și s-a demonstrat că, deși persoana vizată avea carte de identitate românească și a desfășurat anterior activități economice generatoare de venituri în România:

·         persoana nu a fost rezident al Statului Român în perioada supusă verificării pentru care a primit aviz;

·         nu a obținut venituri impozabile conform legii române în perioada verificată și, prin urmare,

·         nu datorează niciun impozit pe venit din perspectiva legislației fiscale române.

În consecință, s-a constatat că persoana notificată de ANAF nu avea calitatea de subiect al verificării situației fiscale personale în baza legislației din România, câtă vreme nu exista obligația declarării și plății în România a impozitului pe veniturile realizate în perioada în care nu a fost rezident fiscal în România.

Astfel, recomandarea ar fi ca toate aceste condiții legale să fie tratate cu seriozitate chiar de la momentul primirii avizului, inclusiv din perspectiva convențiilor de evitare a dublei impuneri, pentru că, odată început controlul, acesta trebuie parcurs și finalizat. În acest fel, persoanele fizice nerezidente care demonstrează neîndeplinirea condițiilor pentru a fi subiect de control nu vor mai fi obligate să furnizeze numeroase explicații și documente justificative în cazul în care controlul chiar ar începe.

În situația în care procedura de verificare este demarată, va fi necesară reconstituirea laborioasă a tuturor elementelor și fluxurilor de patrimoniu, pentru toată perioada ce face obiectul controlului (ex., completarea declarației de patrimoniu și venituri, documente bancare, documente privind veniturile primite, atât cele impozabile, cât și cele neimpozabile, cheltuielile, ş.a.m.d.). În majoritatea cazurilor, acest exercițiu este extrem de dificil, iar eventualele neconcordanțe sesizate de organul fiscal pot atrage consecințe serioase în planul impunerii.

Prin urmare, este esențial ca, în toate cazurile în care persoana nu a fost rezidentă fiscal în România în perioada ce face obiectul verificării personale (fie chiar și parțial), acest aspect să fie tratat cu prioritate (cu prezentarea situației de fapt și a documentelor justificative), imediat după primirea avizului. În caz contrar, riscul de a consuma timp și resurse pentru clarificarea situației fiscale personale, uneori chiar cu consecința unei impuneri nejustificate, devine foarte mare.