Comunicat de presă

18 iul. 2022

Andra Caşu devine Partener în cadrul departamentului de Asistenţă fiscală şi juridică al EY România

Persoană de contact pentru presă
EY Romania

Multidisciplinary professional services organization

Andra Caşu preia, începând cu luna iulie 2022, poziția de Partener EY România în cadrul departamentului de Asistenţă fiscală şi juridică. Cu o experiență de peste 19 ani în domeniul consultanţei fiscale în cadrul EY România, Andra Caşu este specializată în domeniul consultanţei fiscale internaţionale în domeniul impozitării directe, cu focus pe zona de servicii financiare.

Andra este liderul departamentului de Impozite Directe al EY România şi este totodată liderul Sectorului de Consultanţă fiscală şi juridică în Servicii Financiare pentru România şi regiunea CESA (Europa Centrală și de Sud-Est și Regiunea Asiei Centrale). Ea a acumulat experienţă semnificativă în domeniul consultanţei fiscale, iar portofoliul său de clienţi cuprinde companii multinaţionale din România şi străinătate, bănci, companii de asigurare şi leasing, fonduri de investiții, companii petroliere şi de energie, dar şi mari producători din diverse domenii industriale.

Promovarea Andrei Cașu ca Partener în cadrul departamentului de Impozite directe contribuie la creşterea practicii noastre de servicii fiscale. Creativitatea, pasiunea şi exemplul de lider pe care Andra le-a demonstrat au făcut-o un membru foarte valoros al echipei de Asistenţă fiscală şi juridică, contribuind la consolidarea poziţiei de piaţă a EY în acest domeniu.
Alex Milcev
Partner, Tax & Law Leader EY Romania and Moldova
În momentul de faţă, funcţia fiscală este în curs de transformare, ca urmare a perioadei de pandemie şi a unui focus crescut pe zona de automatizare la nivel global. De asemenea, au apărut schimbări semnificative şi în legislaţia fiscală, ceea ce aduce pentru companii un volum crescut de obligaţii de raportare, dar şi o nevoie de modernizare şi transformare internă. Focusul trebuie să rămână pe crearea de valoare, dar şi pe orientarea către zonele de transformare digitală şi sustenabilitate. Acestea sunt direcţiile care vor genera rezultate optime pentru contribuabili în perioada următoare, iar echipa noastră este implicată în mod dinamic în tot ceea ce ţine de transformarea mediului fiscal din România
Andra Caşu
Partener EY România în cadrul departamentului de Asistenţă fiscală şi juridică

Andra Cașu a absolvit facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti şi este membră a Camerei Consultanţilor Fiscali din România. A urmat, de asemenea, cursurile Oxford Business School în cadrul programului Women’s Leadership Development Program.

***

EY30 pentru România

Pentru a marca aniversarea a 30 de ani de activitate continuă în România, s-a lansat programul EY: 30 pentru România, care se va derula pe tot parcursul anului 2022. Vor fi aduse în atenția publică proiecte, personalități și momente care au marcat progresul României în 30 de ani, se vor derula inițiative colaborative de implicare comunitară împreună cu parteneri și colaboratori EY.

 

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 312.250 de angajați în peste 700 de birouri în 150 de țări și venituri de aproximativ 40 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2021. Rețeaua lor este cea mai integrată la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia îi ajută să le ofere clienților servicii prin care să beneficieze de oportunitățile din întreaga lume.

Prezentă în România din anul 1992, EY este liderul de pe piața serviciilor profesionale. Cei peste 800 de angajați din România și Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistență fiscală, juridică, strategie și tranzacții, consultanță către companii multinaționale și locale. Avem birouri în București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Chișinău. EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenorialului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an, în luna iunie, la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year.

Fiți la curent cu noutățile EY abonându-vă la newsletter-ul nostru.