În ultimii ani, economiile lumii au fost afectate de evenimente succesive cu consecințe globale, de la provocările fără precedent ale pandemiei Covid-19, la tensiunile geopolitice și războiul din Ucraina, generând instabilitate economică, pe de o parte, și creșterea scenariilor de risc, pe de altă parte.
Chiar dacă România nu este izolată de turbulențele economice și politice globale, în ultimii ani a dat dovadă de o reziliență mai mare decât țările din imediata vecinătate. În pofida incertitudinii globale a mediului economic, 63% dintre respondenții la studiul EY Romania Attractiveness Survey 2023 intenționează să își stabilească sau să își extindă operațiunile în România, față de 53% în anul precedent, executivii intervievați fiind mai pozitivi în ceea ce privește perspectivele lor de investiții în România.
Apetitul investitorilor pentru România a fost demonstrat și de creșterea numărului de lideri executivi care intenționează să angajeze investiții în valoare de peste 100 milioane de euro în 2023. Deși majoritatea (72%) intenționează în continuare să investească mai puțin de 10 milioane de euro, proporția celor care intenționează să investească peste 100 milioane de euro practic s-a dublat, ajungând la aproape 14%, față de doar 7% în 2022. În plus, aproape 5% dintre respondenți au declarat că intenționează să investească între 500 milioane și 1 miliard de euro, față de niciunul în 2022.