EY se referă la organizația globală și se poate referi la una sau mai multe dintre firmele membre ale Ernst & Young Global Limited, fiecare dintre acestea fiind o entitate juridică separată. Ernst & Young Global Limited, o companie din Regatul Unit cu răspundere limitată prin garanție, nu oferă servicii clienților.
Irina Arsene:
“Am avut oferte pe masă și aș fi putut să mă opresc din muncă pentru tot restul vieții mele. Dar este atât de mult de învățat și atât de mult de construit. Ce aș pierde? Doar niște bani.”
La un moment dat, în devenirea unui om, se poate auzi un declic. E rar, foarte rar, și numai cei norocoși aud acel clic magic, specific unui mecanism care se închide perfect. E sunetul revelației că ai ajuns acolo unde trebuia să ajungi, că acolo îți este locul. Este exact sunetul pe care l-a auzit Irina Arsene în momentul în care s-a apucat de antreprenoriat. Irina s-a angajat de pe băncile facultății de Automatică și Calculatoare și a avut un succes răsunător, ajungând director general, acționar minoritar și membru al consiliului de administrație în filiala românească a unei companii IT din Marea Britanie. În momentul în care compania-mamă a fost cumpărată, Irina a fost concediată brusc. A urmat o perioadă de introspecție, după care Irina Arsene s-a decis să urmeze calea antreprenoriatului. A trebuit să stea departe de IT o vreme pentru că era legată de o clauză de neconcurență, așa că noua ei companie furniza servicii de HR. Mai exact, prima companie a Irinei Arsene se ocupa cu verificarea și validarea experienței, a studiilor și a profilului candidaților pe care companiile îi luau în considerare pentru poziții cheie. Era un business care funcționa, dar nu era nici pe departe atât de trepidant și de lucrativ ca IT-ul. După doi ani, la expirarea clauzei, Irina Arsene a înființat o companie de IT: mindit.io, iar clicul magic s-a auzit din nou, pentru că Irina a regăsit dinamismul industriei pe care o iubește.
Planul inițial pentru companie era să o vândă când ajunge la 100 de angajați și 5 milioane de euro venituri. Bornele au fost atinse după doar 3 ani și jumătate, însă Irina își schimbase planurile. Voia să vadă dacă prin forțe proprii poate împinge această companie la nivelul următor. Antreprenoarea a investit în propria persoană, în cursuri Owner President Management la Harvard despre creșterea organică și anorganică a afacerilor și a reușit să scaleze agresiv. Cu mindit.io Irina a reușit o curbă exponențială de creștere, de peste 40% în fiecare an de activitate. După 10 ani de creștere susținută, compania are 250 de angajați și a depășit borna 15 de milioane de euro venituri.
Unul dintre secretele acestei creșteri ca-n povești este inovarea continuă. Acest lucru este foarte ușor de enunțat, dar foarte greu de obținut. Irina e fostă olimpică la fizică și înțelege diferența dintre inovare și invenție. Pentru inovație, este nevoie de educație continuă, un concept drag Irinei, și de evoluții incrementale consistente. De aceea, toți membrii echipei mindit.io merg periodic la cursuri de perfecționare, iar cei din poziții de conducere au absolvit programe MBA, OMP sau GMP sponsorizate de companie. Acest lucru a avut o valoare transformațională însemnată și a cântărit mult în fidelizarea talentelor și în succesul companiei.
Compania Irinei Arsene colaborează activ cu organizații precum WomenTech Network și Stevie Awards, ambele având ca obiectiv promovarea și consolidarea rolului și a importanței femeilor în lumea afacerilor.Clienții mindit.io sunt cu precădere pe piața din Elveția și România, însă Irina planifică și desantul pe piața din Germania. Cel mai mare client al mindit.io este Avolta, o companie elvețiană care operează 75% dintre magazinele duty-free din aeroporturile lumii. Acest client folosește produsele și expertiza mindit.io din 2015, când valora 700 milioane de euro. Acum, valorează peste 6 miliarde și este deservit de același mindit.io.