Optimizarea și diversificarea producției de energie
Creșterea eficienței în producția de energie regenerabilă și dezvoltarea unor tehnologii complementare celor existente sunt esențiale în conturarea unui ecosistem energetic sustenabil. Fondul pentru Modernizare sprijină extinderea capacităților de energie verde, urmărind atingerea unui obiectiv ambițios de 10 GW din surse eoliene și solare până în 2030, inclusiv prin finanțări care încurajează autoconsumul. În paralel, stimularea investițiilor în sectorul verde depinde de un cadru legislativ stabil și predictibil. Alexandru Chiriță subliniază importanța acestuia, menționând că reducerea birocrației și simplificarea procedurilor de autorizare sunt elemente cheie pentru a facilita și accelera implementarea proiectelor de energie regenerabilă, atrăgând totodată noi investitori în domeniu.
Un exemplu inovator de integrare a tehnologiilor verzi este menționat de Ondrej Safar - Sistemul Energetic Fotovoltaic Plutitor dezvoltat de Evryo pe Lacul Grebla, primul de acest tip din România, care generează energie prin combinarea surselor solare și hidrice, asigurând un randament anual de peste 1 milion de kWh și o reducere semnificativă a emisiilor de CO₂.
Promovarea Principiilor ESG pentru o Dezvoltare Durabilă
Potrivit studiului EY Attractiveness Romania, aproape jumătate dintre investitori (46%) consideră că România este la același nivel cu restul Europei în adoptarea criteriilor ESG. Consolidarea acestui aspect devine fundamentală, deoarece companiile care adoptă o guvernanță sustenabilă și valorifică stimulentele Pactului Ecologic European se află într-o poziție avantajoasă pentru accesarea finanțărilor verzi.
În acest sens, Alexandru Chiriță subliniază angajamentul companiei sale în a implementa principiile ESG și programe de excelență organizațională, pentru a ancora operațiunile în practici durabile și etice. Aceste inițiative includ adoptarea tehnologiilor smart grid, reducerea emisiilor de CO2 și integrarea dezvoltării durabile în toate activitățile, contribuind astfel la tranziția energetică în beneficiul clienților, al comunităților și al mediului.