Dubla impunere: Soluții și provocări pentru companiile multinaționale din România

In contextul globalizării și al creșterii tranzacțiilor transfrontaliere, dubla impunere a devenit o problemă majoră pentru grupurile de companii multinaționale care operează în România. Controalele în domeniul prețurilor de transfer efectuate de către autoritățile fiscale române se concretizează, de regulă, în ajustări semnificative ale prețurilor de transfer la nivelul contribuabililor români. Cu alte cuvinte, se ajunge în situația, nedorită, ca același venit să fie impozitat în două state diferite.

În fața acestei situații, contribuabilii români au la dispoziție mai multe instrumente legale pentru a contesta și a rezolva problema dublei impuneri. Cea mai simplă și la îndemână soluție pentru contribuabilii români este contestarea rezultatelor inspecției fiscale. Procesul implică formularea unei contestații fiscale, iar cum acestea sunt deseori tranșate în favoarea autorității fiscale, aceasta este frecvent urmată de formularea unei acțiuni în instanță care se va încheia cu o hotărâre judecătorească definitivă ce va tranșa disputa cu autoritățile fiscale române. Cu toate acestea, o decizie în instanță nu garantează eliminarea dublei impuneri, atât timp cât contribuabilul nu are succes în contestarea în fața instanței a rezultatelor inspecției fiscale.

Astfel, o altă soluție disponibilă este formularea unei plângeri în baza unei proceduri amiabile internaționale de eliminare a dublei impuneri, cum ar fi:

1. Convențiile de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state. Conform procedurii prevăzute în astfel de convenții, un contribuabil care se confruntă cu dubla impunere poate face o plângere la autoritatea competentă din statul de rezidență, care va încerca să soluționeze problema printr-o înțelegere amiabilă cu statul străin. Prezintă totuși anumite dezavantaje, principalul constând în dificultatea de a obliga autoritățile să ajungă la o soluție care să elimine dubla impunere la nivelul grupului de companii.
2. Convenția privind eliminarea dublei impuneri în legătură cu ajustarea profiturilor întreprinderilor asociate 90/436/CEE (EUAC). Inițial se încearcă o înțelegere amiabilă între autoritățile statale, care, în caz de neînțelegere, poate merge spre arbitraj. Această procedura ar trebui să asigure eliminarea dublei impuneri, dar are dezavantajul incertitudinii legate de termenii procedurii și poate conduce la dileme pentru contribuabil, care trebuie să aleagă între procesul național și procedura EUAC, ce nu pot decurge simultan (decât până la un anumit moment).
3. Directiva UE 2017/1852 a Consiliului privind privind mecanismele de soluționare a litigiilor fiscale în Uniunea Europeană, transpusă prin legislația națională. Aceasta extinde obiectul și reglementările comparativ cu EUAC și permite Curții de Justiție a UE să intervină în interpretarea dispozițiilor. Directiva se aplică pentru veniturile sau capitalurile obținute începând cu 1 ianuarie 2018.

Conform ultimelor statistici publicate de OECD cu privire la procedurile amiabile desfășurate de România în perioada 2017 - 2022, numărul cererilor de inițiere a procedurii amiabile ce vizează prețurile de transfer s-a majorat de aproape trei ori în decurs de un an, de la doar 16 în anul 2021, la 46 în anul 2022. Acest lucru arată o creștere importantă a numărului de cazuri în care contribuabilii au căutat să soluționeze dubla impunere pe cale amiabilă și poate reflecta o mai mare conștientizare a drepturilor fiscale sau modificărilor legislative care facilitează utilizarea acestei proceduri. Este, de altfel chiar o tendință la nivel global unde, potrivit unui studiu EY din 2024, 46% dintre respondenți consideră procedurile amiabile ca fiind un mecanism foarte util în eliminarea dublei impuneri.

Deși au fost soluționate 37 de cereri în cursul anului 2022, îngrijorător este totuși faptul că 4 dintre acestea au fost soluționate prin retragerea plângerii de către contibuabil, iar pentru 33 dintre cazuri autoritățile fiscale române au considerat că „plângerea nu este justificată”. Astfel, pare că în nici unul din aceste cazuri ce vizează prețurile de transfer, nu a fost eliminată complet sau parțial dubla impunere.

Conform rapoartelor de performanță publicate de ANAF, în urma inspecțiilor în domeniul prețurilor de transfer, au fost stabilite  diferențe ale bazei de impozitare în sumă de 865 milioane lei (echivalentul a circa 173 milioane euro) pentru anul 2022, respectiv de 940 milioane lei (circa 188 milioane euro) pentru anul 2023.

Având în vedere și faptul că în ultimii ani ANAF și-a intensificat controalele în domeniul prețurilor de transfer, ne întrebăm în ce măsură contribuabilul român chiar are un real acces la aceste proceduri internaționale care ar trebui să asigure eliminarea dublei impuneri.

Experiența recentă din România ne-a arătat cât de necesară este intervenția instanțelor, care par a fi unicul factor capabil să faciliteze deschiderea procedurilor amiabile blocate de autoritățile fiscale române, permițând astfel soluționarea cazului de către o comisie de arbitraj, în situațiile unde autoritățile naționale nu au reușit să ajungă la un consens.

În acest context, este fundamental ca societățile românești să fie bine informate cu privire la drepturile și opțiunile lor, iar elaborarea unei strategii adecvate prin propunerea unor  argumente solide este esențială pentru a mări șansele de succes în eliminarea dublei impuneri.

În România, dar și la nivel internațional, se așteaptă o intensificare a disputelor fiscale, pe fondul apariției și, respectiv, a obligației adoptării unor noi reglementări fiscale. Companiile care investesc acum în reformarea politicilor privind prețurilor de transfer vor fi mai bine pregătite să abordeze eficient disputele potențiale cu autoritățile fiscale și să justifice pozițiile lor fiscale curente.

Impactul tehnologiei și al digitalizării este un subiect de mare actualitate, mai ales într-un peisaj economic tot mai interconectat. Prin introducerea unor sisteme digitale avansate, autoritățile fiscale române ar putea simplifica și accelera procedurile de soluționare a disputelor fiscale. Pe de altă parte, ar putea facilita o mai bună colaborare cu contribuabilii, sporind și încrederea în sistemul fiscal. De exemplu, utilizarea unor platforme online unde contribuabilii pot depune documentele necesare și pot urmări statusul plângerii lor în timp real poate crește transparența și eficiența comunicării, ceea ce va determina o mai bună predictibilitate privind soluționarea cererilor depuse pentru eliminarea dublei impuneri.

Astfel, tehnologia poate facilita un dialog mai deschis și mai dinamic între contribuabil și autoritățile fiscale. Integrarea tehnologiei și a digitalizării în cadrul procesului fiscal nu numai că poate simplifica procesul de eliminare a dublei impuneri, dar va  contribui și la creșterea eficienței sistemului fiscal românesc.