Echipa financiară şi fiscală care a acordat consultanţă din partea EY a fost coordonată de Liliana Buşoiu şi Alexandra Brînzan pentru asistenţă financiară şi de Ana Cristian, Georgiana Iancu şi Georgiana Constantin pentru asistenţă fiscală.
***
EY 30 pentru România
Pentru a marca aniversarea a 30 de ani de activitate continuă în România, s-a lansat campania EY: 30 pentru România, care se va derula pe tot parcursul anului 2022. Vor fi aduse în atenția publică proiecte, personalități și momente care au marcat progresul României în 30 de ani, se vor derula inițiative colaborative de implicare comunitară împreună cu parteneri și colaboratori EY.
Despre EY România
EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 312.250 de angajați în peste 700 de birouri în 150 de țări și venituri de aproximativ 40 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2021. Rețeaua lor este cea mai integrată la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia îi ajută să le ofere clienților servicii prin care să beneficieze de oportunitățile din întreaga lume.
Prezentă în România din anul 1992, EY este liderul de pe piața serviciilor profesionale. Cei peste 800 de angajați din România și Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistență fiscală, juridică, strategie și tranzacții, consultanță către companii multinaționale și locale. Avem birouri în București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Chișinău. EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenorialului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an, în luna iunie, la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year.
Despre Louis Delhaize Group ("Louis Delhaize")
Grupul Louis Delhaize are o istorie impresionantă, începută în anul 1850 de Louis Delhaize, unul dintre cei trei fii ai negustorului belgian de vinuri Jaques Delhaize. Alţi doi fraţi au creat grupul Fraţii Delhaize, supranumit Leul Delhaize, care în acest moment este concurentul nostru în Belgia.
La începutul secolului XX, doi dintre moştenitorii lui Louis Delhaize au trecut frontiera în Franţa şi au început aici afaceri diferite, care ulterior s-au apropiat şi s-au transformat în ceea ce înseamnă astăzi grupul Louis Delhaize.
Primele hipermarketuri Cora au fost deschise în Franţa şi în Belgia în anul 1970. În prezent, grupul are câteva zeci de hipermarketuri în Franţa, Belgia, Luxemburg şi România şi deţine supermarketuri, magazine online, magazine pentru animale, casă şi gradină şi magazine de tip drive in în Franţa, Belgia, Luxemburg şi Romania. Grupul este prezent și în România prin rețeaua de hipermarketuri Cora.