Comunicat de presă
25 Aug 2023 

Adrian Marinescu este noul director EY România în departamentul Technology Consulting

Persoană de contact pentru presă

Adrian Marinescu s-a alăturat EY România în calitate de director în cadrul departamentului Technology Consulting.

În noul său rol, Adrian va fi responsabil de furnizarea celor mai bune soluții tehnologice pentru sectorul public, cu accent pe soluțiile Microsoft, transformare digitală și extinderea domeniului de activitate al EY în proiecte complexe pentru clienții actuali și cei noi.

Adrian are o experiență profesională de peste 25 de ani în sectorul IT în cadrul mai multor companii de top din domeniul tehnologiei. Expertiza sa acoperă un spectru larg de competențe, inclusiv strategia de vânzări, negociere, gestionarea obiectivelor de vânzări, dezvoltarea portofoliului, planificarea conturilor, pregătirea business case-urilor, realizarea previziunilor, rezolvarea problemelor și revizuirea business-ului. 


Experiența profesională a lui Adrian, dobândită în peste 25 de ani în care a dezvoltat proiecte complexe de IT în România, aduce un plus de valoare în echipa noastră și va contribui la creșterea businessului nostru de tehnologie pentru sectorul public.

Adrian Marinescu deţine o diplomă în cibernetică și studii economice și este, de asemenea, absolvent al London Business School și al INSEAD, The Business School For The World.

Știri similare