Comunicat de presă
16 Jan 2024 

Companiile se tem că reformele fiscale globale vor conduce la dublă impozitare

  • 84% dintre profesioniștii în prețuri de transfer semnalează riscul dublei impozitări din cauza reformelor fiscale globale 
  • 75% menționează ca principale provocări sistemele neunitare și utilizarea ineficientă a tehnologiei
  • Creșterea riscurilor impune nevoia de certitudine în materie de prețuri de transfer

Reformele fiscale de la nivel global, utilizarea ineficientă a tehnologiei și incertitudinea economică pun o presiune semnificativă asupra capacității companiilor de ac asuma prețuri de transfer ale, potrivit ediției 2024 a studiului EY International Tax and Transfer Pricing Survey

Prețurile de transfer reprezintă o funcție fiscală esențială pentru organizațiile din întreaga lume, prin care se gestionează tranzacțiile interne ale companiilor, printre care plățile transfrontaliere între filiale, închirierea de imobile și licențele de proprietate intelectuală (PI).

Companiile respondente preconizează că ne aflăm la debutul unei perioade de instabilitate a cotelor de impozitare efective, favorizată de anumiți factori, printre care se numără modificarea lanțurilor de aprovizionare, reformele fiscale globale și inflația.

Studiul, realizat la nivel mondial, în 47 de jurisdicții, în rândul a 1.000 de profesioniști în prețuri de transfer și al altor actori interesați, a constatat că 84% dintre respondenți spun că se confruntă cu un risc moderat sau semnificativ de dublă impozitare, ca urmare a reformelor fiscale globale, iar 72% dintre aceștia au declarat că impozitele minime globale vor avea un impact moderat sau semnificativ asupra politicilor lor privind prețurile de transfer. Se dublează nevoia de a avea un grad avansat de certitudine în pozițiile de prețuri de transfer.

Cele mai recente modificări introduse în reglementările fiscale românești ca parte a reformei fiscale globale vor schimba probabil modul în care companiile gândesc cu privire la certitudinea prețurilor de transfer și la cerințele lor operaționale de TP. Având în vedere numărul deja crescut de cazuri de controverse privind prețurile de transfer în România, este probabil ca numărul companiilor care iau în considerare obținerea certitudinii prin intermediul APA-urilor încheiate cu autoritățile fiscale române să crească și mai mult în perioada următoare. De asemenea, eficacitatea programelor de soluționare a litigiilor - cum ar fi procedurile de acord reciproc - va fi pusă la încercare, deoarece numărul companiilor care se confruntă cu riscuri de dublă impunere ca urmare a inițiativelor din cadrul primului și celui de-al doilea pilon BEPS va crește.

Factori externi cu impact asupra strategiilor privind prețurile de transfer

Cascada presiunilor externe cu impact asupra deciziilor de business în general complică responsabilitățile liderilor funcției de prețuri de transfer. Dintre cei intervievați, 77% au declarat că inflația va avea un impact moderat sau semnificativ asupra politicilor lor privind prețurile de transfer în următorii trei ani, în timp ce 51% au declarat că majorarea ratelor dobânzii a afectat prețul datoriei intragrup pe termen mediu și lung.

Modificările aduse lanțurilor de aprovizionare și angajamentele față de obiectivele de mediu, sociale și de guvernanță (ESG) ridică probleme suplimentare. 28% dintre respondenți și-au modificat politica privind prețurile de transfer pentru a reflecta politicile ESG, iar 42% au declarat că organizațiile lor și-au mutat producția în altă jurisdicție în ultimii trei ani din cauza problemelor geopolitice. Mai bine de șase din zece respondenți (62%) anticipează că modificarea lanțurilor de aprovizionare va avea un impact moderat sau semnificativ asupra politicii privind prețurile de transfer și în următorii trei ani.

Adoptarea tehnologiilor emergente pentru a stimula valoarea strategică 

75% dintre respondenți au declarat că utilizarea ineficientă a tehnologiei reprezintă prima sau a doua cea mai mare problemă cu care se confruntă, în timp ce 67% au considerat „calitatea slabă a datelor” drept prima sau a doua cea mai mare problemă cu care se confruntă. Interesant este faptul că 73% au declarat că investițiile în tehnologii operaționale mai sofisticate în domeniul prețurilor de transfer ar duce la o îmbunătățire moderată sau semnificativă a gestionării riscurilor, iar 88% au spus că se așteaptă ca tehnologiile în domeniul prețurilor de transfer să aducă economii pentru organizația lor în următorii trei ani.

Creșterea riscurilor impune nevoia de certitudine în materie de prețuri de transfer

Studiul a relevat o creștere spectaculoasă a numărului de companii care apelează la acorduri prealabile referitoare la prețuri (APP), care permit întreprinderilor să negocieze condițiile tranzacțiilor intragrup cu autoritățile de administrare fiscală pentru perioade multianuale înainte de depunerea declarațiilor fiscale, pentru a crea un mai mare grad de certitudine în ceea ce privește pozițiile lor de prețuri de transfer și mai multă valoare în contextul inițiativelor privind erodarea bazei de impozitare și transferul profiturilor (BEPS 2.0): 61% și 59% dintre respondenți au declarat că APP-urile bilaterale și, respectiv, multilaterale vor fi „foarte utile”, în creștere de la 34% și, respectiv, 30%, în 2021. În plus, 59% dintre respondenți au spus că APP-urile unilaterale vor fi „foarte utile” pentru gestionarea controverselor legate de prețurile de transfer în următorii trei ani, mai mult decât dublu față de 29% în 2021.

În ultimă instanță, politicile privind prețurile de transfer sunt susținute de fapte și date comerciale. Actualul peisaj al schimbărilor legislative și fiscale îi va determina pe profesioniștii din domeniul fiscal și al prețurilor de transfer să adopte un rol mai proactiv în colaborarea cu managementul companiei pentru a obține mai multă certitudine în ceea ce privește aspectele legate de prețurile de transfer și pentru a reacționa din timp la perturbările economice și geopolitice.

Despre studiu

Ediția 2024 a studiului EY International Tax and Transfer Pricing Survey a fost realizată în perioada septembrie - octombrie 2023. În cadrul acestui studiu dublu-orb, au fost intervievați 1.000 de directori executivi din cadrul unor companii mari, din 47 de jurisdicții și 19 sectoare de activitate, cu privire la o varietate de aspecte legate de fiscalitate și prețuri de transfer la nivel internațional. Organizația EY nu a fost identificată ca sponsor al studiului.

Știri similare