EY ajută clienții să creeze valoare pe termen lung pentru toate părțile interesate. Cu ajutorul datelor și tehnologiei, serviciile și soluțiile noastre oferă încredere prin asigurare și ajută clienții să se transforme, să crească și să opereze.
La EY, scopul nostru este să construim o lume care funcționează mai bine. Perspectivele și serviciile pe care le oferim ajută la crearea valorii pe termen lung pentru clienți, oameni și societate și la construirea încrederii pe piețele de capital.
Piața românească de fuziuni și achiziții (M&A) a înregistrat 124 de tranzacții[1] în prima jumătate a anului 2024, cu o valoare totală estimată de 2,3 miliarde USD[2]. Aceasta reprezintă o scădere de 6% în volum față de cele 132 de tranzacții (cu o valoare estimată de 3,7 miliarde USD) înregistrate în primul semestru 2023. Cu toate acestea, valoarea pieței de M&A a rămas în mare parte stabilă, dacă nu se ia în considerare achiziția operațiunilor Enel Group din România de către compania grecească Public Power Corporation, pentru 1,3 miliarde USD, singura mega-tranzacție în S1 2023. În plus, nu s-a dezvăluit valoarea tranzacțională pentru un procent remarcabil de 79% din tranzacțiile anunțate în S1 2024, comparativ cu media istorică de 65% observată începând din 2018.
Comparativ cu semestrul doi 2023, volumul de tranzacții M&A din România a crescut în S1 2024 cu 13,8%, iar scăderea din prima jumătate a anului 2024 față de aceeași perioadă a anului trecut reflectă tendința globală. Se observă o creștere a valorilor tranzacțiilor la nivel mondial cu aproximativ 20% fața de 2023, marcând cea mai puternică primă jumătate de an în materie de tranzacții începând din 2022. Mai mult, piețele consacrate demonstrează semne clare de revenire în 2024, evidențiate de creșterea substanțială a mega-tranzacțiilor, ceea ce reprezintă un semn pozitiv pentru economiile în curs de dezvoltare și emergente, care de obicei urmează traiectoria piețelor dezvoltate.
Investitorii strategici și-au menținut poziția dominantă pe piața de M&A din România în prima jumătate a anului 2024, reprezentând 93% din volumul tranzacțiilor, deși au anunțat același număr de tranzacții ca în prima jumătate a anului 2023 (115). Este de remarcat că aceasta reprezintă cea mai mare cotă de piață revendicată de investitorii strategici din prima jumătate a anului 2019 încoace. La nivel global, exit-urile firmelor de private equity au scăzut la cel mai redus nivel din ultimii zece ani în 2023, rezultând într-o lipsă de rentabilitate pentru investitori și afectând capacitatea de a atrage capital pentru noi fonduri, ceea ce, la rândul său, a afectat achizițiile susținute de private equity.
Dintr-o perspectivă cross-border, tranzacțiile interne au reprezentat 43% din numărul total de tranzacții, 53 fiind înregistrate în S1 2024. În același timp, apetitul investitorilor străini a înregistrat o creștere de 17% față de S1 2023, încheind cu 62 de tranzacții, ceea ce reprezintă jumătate din volumul total al tranzacțiilor și este în concordanță cu tendințele istorice.
Piața românească de M&A a avut o performanță pozitivă constantă în ultimii ani, reflectată în creșterea continuă a volumului tranzacțiilor, în special pe termen lung. În prima jumătate a anului 2024, am observat dinamici pozitive în sectorul energiei și utilităților, unde volumul tranzacțiilor aproape s-a dublat față de prima jumătate a anului 2023. Suntem de asemenea încurajați de revenirea activității globale și europene de M&A, stimulată de o creștere semnificativă a mega-tranzacțiilor anunțate la nivel mondial, precum și de ajustarea ratei dobânzii de referință de către BCE, care va fi benefică mediului de tranzacționare.
Iulia Bratu
Head of Lead Advisory | Strategy and Transactions EY Romania
Cele mai active sectoare în funcție de volumul tranzacțiilor au fost Imobiliare, Ospitalitate & Construcții (23 tranzacții), Energie și Utilități (21 tranzacții) și Produse de Consum & Retail (20 tranzacții), urmate de Sănătate și Tehnologie, fiecare înregistrând câte 11 tranzacții. În prima jumătate a anului 2024, au fost doar 2 tranzacții cu valoare divulgată care depășeșc 100 milioane USD, în scădere față de cele 5 înregistrate în 2023.
Cele mai mari trei tranzacții din S1 2024:
Vânzarea operațiunilor OTP Bank din România către Banca Transilvania, cea mai mare bancă din țară, pentru suma de 375 milioane USD
Achiziția a cinci parcuri industriale de către CTP, cel mai mare dezvoltator de proprietăți industriale și logistice listat public în Europa, din portofoliul integral de logistică al Globalworth Real Estate Investments, pentru aproximativ 184 milioane USD
Vânzarea parcului eolian Mihai Viteazu, de 80 MW de către compania spaniolă de energie regenerabilă Iberdrola către Premier Energy, pentru o sumă estimată de 94 milioane USD, marcând retragerea companiei Iberdrola de pe piața românească.
Alte tranzacții notabile anunțate în prima jumătate:
Achiziția unui proiect de energie solară cu o capacitate de 214 MW de către Enspire Enerji, divizia de investiții a companiei turcești Entek Elektrik, de la dezvoltatorul israelian Econergy Renewable Energy, pentru suma de 35 milioane USD. Ținta a constat din două companii - Eco Sun Niculești, deținătoare a drepturilor de dezvoltare și permise, și Euromec-Ciocănari, care deținea drepturile asupra terenului proiectului
Fondul de investiții Early Game Ventures a încheiat prima ieșire din acest an prin vânzarea CODA Intelligence, companie specializată în soluții de securitate cibernetică și una dintre primele investiții ale EGV I, către PDQ Corporation, o companie internațională de management al activelor software, pentru suma de 24 milioane USD
Nu în ultimul rând, în ceea ce privește țara de origine, cei mai activi investitori au provenit din SUA - istoric cel mai activ investitor (10 tranzacții), Austria (8 tranzacții), Germania (7), Franța și Polonia (câte 4 tranzacții fiecare), urmate de Italia și Olanda, ambele înregistrând câte 3 tranzacții.
_______________________________________________
[1] Baza de date de fuziuni și achiziții a EY pentru România exclude tranzacțiile cu participații achiziționate mai mici de 15%, precum și valoarea tranzacțiilor pentru tranzacțiile cu mai multe țări, în cazul în care valoarea activelor specifice fiecărei țări nu este dezvăluită.
[2] Include o estimare a valorii tranzacțiilor în cazul în care nu au fost divulgate anterior date de către părți sau nu sunt disponibile în bazele de date ale unor terți și/sau raportate de surse media.