- Volumele IPO globale au scăzut cu 10% în 2024, iar valoarea tranzacțiilor a înregistrat o scădere anuală de 4%
- India s-a clasat pe primul loc în ceea ce privește numărul tranzacțiilor, iar SUA a ocupat prima poziție ca valoare a tranzacțiilor
- China continentală a înregistrat cea mai redusă activitate IPO din ultimul deceniu
În 2024, piața IPO globală a înregistrat 1.215 tranzacții, care au atras fonduri în valoare de 121,2 miliarde de USD, cu puțin sub nivelurile din 2023. Al doilea semestru al 2024 a avut performanțe mai bune comparativ cu primul, în timp ce trimestrul al patrulea le-a depășit pe celelalte trei – sunt principaleleconcluzii din raportul EY Global IPO Trends 2024.
Pentru prima dată, India a urcat pe prima poziție la nivel mondial ca volumul de tranzacții IPO, listând aproape de două ori mai multe IPO-uri decât SUA și de 2,5 ori mai multe decât Europa. În același timp, SUA a revenit pe primul loc în lume în privința valorii fondurilor atrase, pentru prima dată de la apogeul din 2021, remarcându-se în continuare drept cea mai dinamică și mai atractivă piață pentru investitorii globali. De asemenea, valoarea pieței de capital din SUA a atins niveluri fără precedent, depășind toate celelalte piețe. În plus, emitenții străini au înregistrat un nivel record, reprezentând 55% dintre listările din SUA în 2024. Reglementările mai stricte din China continentală au contribuit la cea mai slabă performanță a acesteia în ultimul deceniu în ceea ce privește numărul de tranzacții. Australia s-a confruntat cu cea mai accentuată scădere a volumului din ultimii peste 20 de ani. Și Malaysia a atins un record al ultimilor 19 ani ca număr de IPO-uri, alimentat de interesul crescut pentru valoarea și lichiditatea acestei piețe.
În 2024, listările publice de companii din portofoliul societăților de investiții de capital privat și de capital de risc au generat 46% din valoarea totală a IPO-urilor la nivel mondial, ceea ce a subliniat contribuția substanțială a acestora la activitatea IPO globală și a reiterat rolul esențial al societăților de investiții de capital privat și de capital de risc în modelarea peisajului IPO. Din cele 20 de megatranzacții IPO, 12 au fost susținute de capital privat, o creștere semnificativă comparativ cu cele două astfel de tranzacții înregistrate anul trecut. Au existat și 18 IPO-uri ale unor companii „unicorn” în 2024, jumătate dintre acestea fiind lansate de societăți de investiții de capital de risc, în creștere de la doar trei în 2023.
Sectorul de tehnologie, media și telecomunicații (TMT), sectorul industrial și cel al produselor de larg consum au dominat tranzacțiile IPO la nivel global, cu o cotă agregată de aproximativ 60% atât ca număr de tranzacții, cât și ca valoare.
Listările transfrontaliere au continuat să crească în 2024, cu un total de 113 listări, față de 83 în 2023. SUA a rămas principala destinație pentru IPO-uri, iar tranzacțiile care au implicat companii cu o capitalizare de piață medie spre mare au manifestat performanțe solide ulterior listării.
Performanțele regionale în 2024
EMEIA a devenit lider în clasamentul regiunilor atât ca volum, cât și ca valoare, cu 522 de tranzacții, care au atras 53,2 miliarde de USD. Din această regiune au provenit șase dintre cele mai mari 10 oferte publice, dintre care trei au fost susținute de societăți de investiții de capital privat sau de capital de risc.
Regiunea America a înregistrat o revenire puternică, atingând cea mai intensă activitate IPO de după 2021, atât ca volum, cât și ca valoare, cu 205 IPO-uri care au atras 33,1 miliarde de USD.
Activitatea IPO din regiunea Asia-Pacific și-a menținut traiectoria descendentă începută în 2021, diminuându-se cu 35% ca număr de tranzacții și cu 51% ca venituri față de anul anterior, deși în al doilea semestru a înregistrat o performanță mai bună în comparație cu prima jumătate a anului 2024.
Companiile din domeniul inteligenței artificiale atrag în continuare investitorii, iar firmele din domeniul criptomonedelor prind avânt
În prezent, există peste 600 de companii listate care activează în domeniul inteligenței artificiale și în domenii conexe și aproape jumătate dintre acestea au fost listate în ultimii patru ani, multe cu susținere din partea societăților de investiții cu capital de risc.
În jur de 60 de companii din domeniul inteligenței artificiale se află în prezent în procesul de lansare a unei oferte publice inițiale și alte peste 400 se pregătesc în acest sens, ceea ce indică persistența interesului investitorilor și a susținerii din partea societăților de investiții cu capital de risc în ceea ce privește inovațiile bazate pe inteligența artificială. Dacă sectorul inteligenței artificiale stabilește un reper în materie de IPO-uri de succes, acest lucru ar putea să stimuleze și alte sectoare cu creștere rapidă să opteze pentru astfel de tranzacții, ceea ce ar dinamiza piața în general în anii următori.
Aprobarea fondurilor tranzacționate la bursă (ETF-uri) bazate pe Bitcoin și Ethereum în SUA în acest an a crescut legitimitatea activelor digitale, ceea ce asigură un acces mai mare pentru investitorii instituționali și o mai bună lichiditate a pieței, cu potențialul de a stimula un val de IPO-uri din partea firmelor din domeniul criptomonedelor. Cu toate acestea, succesul acestor IPO-uri depinde și de modul în care sunt gestionate problemele legate de reglementare și de demonstrarea unor structuri de conformitate solide.
Impactul alegerilor din SUA asupra IPO-urilor
Din punct de vedere istoric, activitatea IPO a crescut, de obicei, în anii care au urmat alegerilor prezidențiale americane, indiferent de partidul care deținea majoritatea. De regulă, este prezent un anumit nivel de incertitudine în perioada premergătoare unei runde de alegeri, dar, ulterior acesteia, există, în general, o mai mare claritate în ceea ce privește direcția politică și inițiativele economice. Acest lucru tinde să stabilizeze atitudinea pieței, creând un mediu mai favorabil pentru IPO-uri. Companiile din sectoarele industrial, tehnologie, media și
telecomunicații (TMT) și financiar tind să se numere printre cele care preiau inițiativa în anii postelectorali. Cu toate acestea, aproape toate sectoarele înregistrează o creștere.
Perspectivele pentru 2025 și ulterior
Marile tendințe, printre care se numără modificarea politicilor fiscale și monetare, tensiunile geopolitice și lanțul de aprovizionare global, inteligența artificială și transformarea digitală, noile priorități în domeniul ESG și influența noii administrații din SUA, remodelează piața IPO globală. În pofida acestor forțe transformatoare, piața IPO se menține pe traiectorie spre o performanță solidă în 2025, susținută de un mediu economic prudent optimist, de politici monetare din ce în ce mai favorabile și de niveluri de lichiditate și valoare ridicate.
Concomitent, piața IPO tradițională globală evoluează în direcția unor ecosisteme regionale interconectate, dar totuși distincte, cu propriile specializări pe sectoare și propriii vectori de creștere. Succesul fiecărui sector este tot mai influențat de condițiile economice ale pieței locale a acestuia și de prioritățile strategice ale regiunii.