Cea de-a 19-a ediție a Conferinței Anuale de Fiscalitate organizată de EY România a reunit peste 250 de reprezentanți din mediul de afaceri, evenimentul axându-se pe schimbările legislative și creșterea taxelor pentru companii și persoane fizice. Specialiștii EY România au oferit informații și răspunsuri pentru a facilita înțelegerea provocărilor acestui an, caracterizat de implementarea unor noi norme și directive europene. Din partea autorităților, au participat Albert Fruth, Șef Serviciu în cadrul Unității de Management al Informației (ANAF), Magdalena Grădinaru, Director General Adjunct pentru Activitatea de Control Fiscal (DGAMC, ANAF), și Marcel Mutescu, Președintele Autorității Vamale Române, care au prezentat clarificări privind eforturile de digitalizare ale administrației fiscale și vamale.
Tendințe în controale fiscale 2025. Prețuri de transfer și controverse fiscale
Emanuel Băncilă, Partener, coordonator Litigii și Inspecții Fiscale, Băncilă, Diaconu și Asociații, a subliniat importanța creării în viitor a unui departament specializat de minimizare a riscurilor fiscale care să auditeze riscul fiscal raportat la modelul de business al contribuabilului.