România la intersecția dintre securitate și economie

Lumea traversează o perioadă de tulburări accentuate, în care tensiunile geopolitice și instabilitatea economică se intersectează, iar acest lucru generează un climat tot mai puternic influențat de pericolul conflictelor. Europa, cu multe dintre țările sale membre NATO, este în centrul unei astfel de furtuni geopolitice și economice. Flancul estic al NATO, care se întinde de la Marea Baltică până la Marea Neagră, a devenit elementul central strategic al alianței pentru descurajare și apărare, ca reacție la conflictul dintre Rusia și Ucraina.

Flancul Estic în noua eră de securitate europeană

Începând cu 2022, Uniunea Europeană (UE) și‑a accelerat investițiile în industria de apărare, în urma reevaluării capabilităților militare. Noua direcție nu depinde doar de capacitatea industrială, ci mai ales de deciziile strategice asumate de Statele Membre pentru întărirea sectorului de apărare și consolidarea securității colective. 

Acest efort strategic este foarte vizibil pe flancul estic al NATO, unde pe parcursul ultimilor ani, contextul geopolitic a determinat o creștere constantă și semnificativă a cheltuielilor pentru apărare. Dacă în 2014 majoritatea statelor din regiune alocau bugetului apărării sume sub pragul NATO recomandat de 2% din PIB, în prezent, toate aceste țări au atins sau au depășit acest nivel, ceea ce reflectă o schimbare majoră în prioritățile de apărare ale țărilor din flancul estic.

Polonia s-a detașat printr-o creștere accelerată a investițiilor pentru dezvoltarea capabilităților militare, pe fondul poziționării sale geografice - granița cu enclava rusă Kaliningrad și frontiera extinsă cu Belarus, un aliat strategic al Moscovei. O creștere semnificativă a fost înregistrată și în Lituania și Letonia. În contrast, România a urmat o traiectorie mai graduală în creșterea procentului din PIB acordat apărării, orientată spre menținerea sustenabilității bugetare și a stabilității macroeconomice, în paralel cu alinierea progresivă la obiectivele NATO.

Statele cu frontiere directe cu Rusia și Belarus au accelerat cel mai rapid aceste cheltuieli, Polonia detașându-se clar cu o creștere de 116%, consolidându-și rolul de principal pilon de securitate al regiunii. Creșteri semnificative, de peste 65% au fost înregistrate și în Lituania, Letonia și Finlanda. În contrast, Ungaria, Slovacia, România și Bulgaria au înregistrat cele mai reduse creșteri procentuale din regiune, sub 40%, fapt ce scoate în evidență capacități bugetare și niveluri de ambiție strategică distincte în susținerea investițiilor majore în apărare.

Structura cheltuielilor de apărare pe flancul estic al NATO s-a schimbat dramatic în ultimii ani. Dacă în 2014 achiziția de echipamente reprezenta o componentă secundară a bugetelor militare, deteriorarea mediului de securitate regional și conflictul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei au accelerat rapid tranziția către modernizarea echipamentelor din înzestrarea armatelor.

Între 2014 și 2025, investițiile în echipamente au crescut accelerat în toate țările din regiune, reflectând o schimbare structurală a priorităților de apărare. În 2025, Polonia înregistra cel mai ridicat nivel al alocărilor pentru echipamentele militare, direcționând peste 50% din bugetul său, urmată de Lituania, Ungaria și Finlanda ce depășesc pragul de 40%. Chiar și în țările în care acest procent era mai redus, ca de exemplu în România, Letonia, și Slovacia, ponderea echipamentelor în bugetul de apărare aproape s-a dublat sau chiar triplat.

Transformări în economia de apărare globală și europeană

Deciziile politice și strategice adoptate în cadrul NATO și la nivelul Uniunii Europene nu se arată doar în planurile de securitate, ci generează și efecte economice / industriale de amploare. În cadrul Summitului NATO desfășurat la Haga în iulie 2025, liderii Alianței au convenit o majorare a cheltuielilor pentru apărare, stabilind o țintă de 5% din PIB ce trebuie atinsă până în 2035.

Pentru atingerea acestui obiectiv, statele europene membre NATO vor trebui să își majoreze bugetele, până la aproximativ €320 miliarde anual pentru cheltuieli de apărare, la care se adaugă investiții suplimentare de €330 miliarde pe an pentru investiții conexe securității . Acest volum investițional marchează una dintre cele mai mari mobilizări de resurse din ultimele decenii în Europa.

Analiza realizată de EY Parthenon în colaborare cu DekaBank în raportul The Path to European Sovereignty: Defense, estimează și evaluează necesarul de investiții pentru fiecare categorie majoră de echipamente militare și evidențiază deficitele critice de capabilități. Totodată, raportul evidențiază și nivelul de finanțare necesar pentru modernizarea forțelor armate europene, oferind o perspectivă clară asupra priorităților strategice în consolidarea autonomiei de apărare a Europei. Necesarul de investiții este preponderent concentrat în capabilitățile aeriene, urmate de apărarea antiaeriană.

Inițiativele asumate la nivelul NATO au alimentat și o creștere semnificativă a cererii globale de armament. Această dinamică a generat un val susținut de comenzi, care a impulsionat puternic companiile din industria de apărare, multe dintre ele raportând creșteri consistente ale veniturilor și extinderi accelerate ale capacităților de producție.

Tendința este vizibilă încă din perioada post 2014, când în urma anexării Crimeii, industria de apărare a început să înregistreze creșteri graduale ale vânzărilor de armament. De atunci, vânzările au crescut semnificativ, pe fondul intensificării programelor de înzestrare, al reorientării strategice a statelor europene către consolidarea capabilităților militare, și al unui context global marcat de un nivel ridicat de insecuritate.

Deciziile asumate la Summitul NATO de la Haga marchează un punct de inflexiune în arhitectura de securitate europeană, prin instituirea unui efort investițional fără precedent și prin ridicarea nivelului de ambiție în materie de capabilități militare. Accelerarea cheltuielilor de apărare nu doar redefinește prioritățile bugetare ale statelor membre, ci stimulează în mod direct industria de apărare și procesele de modernizare militară la nivel continental.

Industria de apărare: o oportunitate strategică

Transformările accelerate din arhitectura de securitate europeană au scos la iveală limitele structurale ale industriei de apărare din Europa, construite în decenii de sub investiții. După prăbușirea Zidului Berlinului și destrămarea Uniunii Sovietice, statele europene au intrat într-o perioadă prelungită de letargie strategică, în care presiunea unei amenințări comune a dispărut, iar investițiile în capabilități militare și industriale au fost treptat reduse.

Aceste limite structurrake nu au rămas pur teoretice, ci au devenit vizibile abia în momentul în care cererea pentru capabilități militare a crescut. 

Cererea pentru armament, servicii și echipamente militare a crescut într-un ritm care depășește capacitate actuală de producție. Începând cu 2021, comenzile restante din industria de apărare au înregistrat creșteri accelerate, cu avansuri de două cifre la nivelul întregului sector. Pe termen mai lung, între 2017 și 2024, volumul comenzilor restante a crescut cu 183%, iar între 2022 și 2024, majorarea a fost de aproximativ 40%, indicând o presiune structurală constantă asupra lanțurilor de producție.

În ansamblu, evoluțiile geopolitice recente au arătat limitele industriei europene de apărare. Creșterea comenzilor restante confirmă presiunea semnificativă asupra capacităților de producție și subliniază necesitatea unor investiții industriale suplimentare. În acest context, deși România pornește de la un nivel de integrare mai redus comparativ cu state precum Polonia, reducerea acestui decalaj depinde de atragerea investițiilor, integrarea în lanțurile europene de apărare și consolidarea capacităților industriale naționale.

România în procesul de reconstrucție a apărării europene

Realitățile geopolitice actuale, coroborate cu transformările profunde din industria europeană de apărare, creează o oportunitate strategică pentru revitalizarea industriei de apărare din România. Deși au fost inițiate o serie de proiecte și investiții relevante, valorificarea acestui moment necesită o  autoevaluare și abordare realistă asupra stadiului actual al sectorului.

Această fereastră de oportunitate pentru România se deschide într-un moment în care industria europeană de apărare traversează una dintre cele mai dinamice perioade din ultimele decenii

În pofida fragmentării industriei europene de apărare, apar tot mai clar semne de consolidare și cooperare industrială, pe fondul nevoii de scalare rapidă a producției și de integrare a capabilităților critice. Prin urmare, dinamica actuală a industriei europene oferă atât un cadru favorabil pentru consolidarea capacităților continentale, cât și repere concrete pentru opțiunile strategice ale României, în special în ceea ce privește atragerea de investiții, parteneriatele industriale și integrarea în lanțurile europene de producție și inovare.

Activitatea intensă din industria europeană de apărare este susținută de o serie amplă de programe și instrumente lansate de Uniunea Europeană pentru a consolida capacitatea militară a Europei, printre care se numără:

• EDIS (European Defence Industrial Strategy)
• EDIP (European Defence Industry Programme)
• EDIRPA (European Defence Industry Reinforcement through Common Procurement)
• SAFE (Security Action for Europe)
• Military Mobility (prin CEF Transport)
• EDF ( European Defence Fund)
• PESCO (Permanent Structured Cooperation)
• EastInvest Facility

Prin instrumentele dezvoltate la nivelul Uniunii Europene, România își poate accelera dezvoltarea capabilităților industriale în domenii precum fabricarea de drone, vehicule blindate sau sisteme navale. Participarea în consorții europene facilitează integrarea industriei naționale în lanțurile globale de producție, oferind acces la know-how tehnologic, piețe extinse și parteneriate strategice cu jucători consacrați din industria de apărare. În plus, contextul european deschide oportunitatea României de a își stimula sectorul privat să se dezvolte, să participe la proiecte de înzestrare și R&D, dar mai ales de a crea locuri de muncă cu valoare adăugată, consolidând baza industrială și rolul României în arhitectura de securitate de la nivel european.

Concluzie

Conflictul dintre Rusia și Ucraina reprezintă o tragedie umanitară și o amenințare strategică majoră pentru securitatea Europei de Est. Totodată, acest conflict oferă României o oportunitate istorică de a-și revitaliza industria de apărare, un sector care  începe să dea semne de redresare și repoziționare strategică.

Pentru ca România să capitalizeze pe deplin oportunitatea oferită de noul context geopolitic, este esențială o acțiune coerentă și coordonată între stat și sectorul privat. Succesul modernizării depinde nu doar de voința politică și de alocările bugetare, ci și de capacitatea de a crea un ecosistem industrial funcțional, cu reguli clare, investiții bine direcționate și un echilibru sănătos între investițiile publice și cele private. În acest fel, România și mediul privat din industria de apărare pot deveni un actor regional crucial în domeniul apărării, contribuind eficient la securitatea flancului estic al NATO și la consolidarea puterii militare românești și europene.