În Monitorul Oficial nr. 163 din 24 februarie 2023 a fost publicată Legea nr. 43/2023 pentru anularea unor obligații fiscale. Prin aceasta se anulează diferenţele de obligaţii fiscale principale și obligații fiscale accesorii stabilite de organul fiscal, ca urmare a reîncadrării din categoria veniturilor din alte surse în categoria veniturilor din salarii şi asimilate salariilor, a veniturilor din tichete cadou obţinute de către persoanele fizice de la alte persoane decât angajatorii.
Care sunt obligațiile cărora li se aplică prevederile legii? Vor fi anulate atât obligaţiile fiscale principale, precum şi obligaţiile fiscale accesorii aferente acestora stabilite de către organul fiscal ca diferențe în urma reîncadrării din categoria veniturilor din alte surse în categoria veniturilor din salarii şi asimilate salariilor a veniturilor din tichete cadou obţinute de către persoanele fizice de la alte persoane decât angajatorii (prevăzute prin Legea nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou şi a tichetelor de creşă şi Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare), pentru perioadele fiscale de la intrarea în vigoare a Legii nr. 193/2006 și a Legii nr. 165/2018 și până la 31 decembrie 2020 inclusiv, și neachitate până la data 27.02.2023. Anularea se aplică inclusiv în situaţia în care tichetele cadou au fost acordate angajatorului persoanelor fizice pentru a le distribui angajaţilor acestora în numele plătitorului de venit.
Ce se întâmplă cu obligațiile fiscale achitate deja? Obligațiile fiscale principale şi/sau obligaţiile fiscale accesorii, stinse prin plată, compensare, executare silită sau dare în plată în condiţiile art. 22 din Codul de procedură fiscală, aferente perioadelor fiscale de până la 31.12.2020 inclusiv, se restituie contribuabililor. Restituirea se face la cererea contribuabililor, iar dreptul de restituire se prescrise în termen de 5 ani de la data intrării in vigoare a legii (i.e. 27.02.2023)
Care este perioada pentru care se aplică anularea? Diferențele de obligații fiscale ce urmează a fi anulate sunt cele aferente următoarelor perioade: - 26.05.2006 – 31.12.2020 (pentru tichetele cadou prevăzute prin Legea nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou şi a tichetelor de creşă); - 01.01.2019 – 31.12.2020 (pentru tichetele cadou prevăzute de Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare).
Procedura de aplicare a Legii nr. 43/2023 Organul fiscal nu reîncadrează în venituri din salarii şi asimilate salariilor veniturile din tichete cadou obţinute de către persoanele fizice de la alte persoane decât angajatorii acestora şi încadrate în categoria veniturilor din alte surse şi nu emite o decizie de impunere în legătură cu o astfel de reîncadrare. Anularea obligaţiilor fiscale se efectuează din oficiu, de către organul fiscal competent sau la cererea contribuabilului, după caz, prin emiterea şi comunicarea unei decizii de anulare a obligaţiilor fiscale, în timp ce restituirea se va face doar la cererea contribuabilului. Dacă organul fiscal competent a emis anterior, dar nu a comunicat decizia de impunere prin care a stabilit obligaţii de natura avute în vedere de această lege, acesta revocă decizia de impunere şi nu mai comunică decizia de impunere. Procedura de aplicare, precum şi modalităţile de restituire a sumelor se aprobă prin ordin al preşedintelui ANAF, care se emite în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii. Echipa EY este disponibilă pentru detalii suplimentare privind cele menționate mai sus. |