Noutăți fiscale: modificări ale Codului Fiscal și intrarea în vigoare a noii convenții de evitare a dublei impuneri România–Regatul Unit

În data de 24 decembrie 2025, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1203 Ordonanța de urgență nr. 89/2025. Aceasta aduce modificări Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, precum și Legii nr. 239/2025 privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

În cele ce urmează, am inclus o selecție a principalelor modificări introduse.

Impozitul minim pe cifra de afaceri (“IMCA”)

Pentru anul fiscal 2026 (sau anul fiscal modificat care începe în 2026), cota de impozit minim pe cifra de afaceri va fi de 0,5%, urmând ca începând cu 2027, acest impozit să fie eliminat.

Impozitul suplimentar pentru sectorul petrol și gaze naturale

Perioada de aplicare a acestui impozit se prelungește, fiind aplicabil până la 31 decembrie 2026 inclusiv (sau ultima zi a anului fiscal modificat ce se încheie în anul 2027).

IMCA și impozitul suplimentar pentru sectorul petrol și gaze naturale – modificări comune

Se introduce o noua regulă conform căreia contribuabilii care au scăzut valoarea imobilizărilor în curs de execuție/activelor (potrivit indicatorilor I si A utilizați la calculul IMCA și impozitului suplimentar) au obligația să păstreze în patrimoniu activele respective pe perioada rămasă din perioada egală cu jumătate din durata de utilizare economică stabilită confirm reglementărilor contabile aplicabile, dar nu mai mult de 5 ani. În caz contrar, impozitul se va recalcula (cu accesorii fiscale, după caz), începând cu trimestrul/anul în care a avut loc scăderea, iar contribuabilul va avea obligația de a depune declarații rectificative.

Regula de mai sus nu se aplică pentru anumite tipuri de active (de ex. active transferate în cadrul unor reorganizări, înstrăinate în procedura de lichidare/faliment, etc.).

Se introduce o regulă de „alocare” prin care costurile excedentare ale îndatorării aferente finanțărilor folosite la achiziția/producția imobilizărilor în curs/activelor (cele reflectate în baza de calcul prin indicatorii I și A la IMCA, respectiv la impozitul suplimentar pentru sectorul petrol și gaze naturale) sunt atribuite, pentru anii fiscali următori, plafonului deductibil de 1 mil. EUR prevăzut de art. 40^2 alin. (4). Cu alte cuvinte, la aplicarea plafonului de 1 mil. EUR în anii următori, aceste costuri intră în acel plafon, în cadrul mecanismului de limitare a deductibilității dobânzilor.

Prevederile de mai sus privind IMCA și impozitul suplimentar pentru sectorul petrol și gaze naturale intră în vigoare începând cu 1 ianuarie 2026 (sau începând cu anul fiscal modificat care incepe în anul 2026).

Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor

Cota de impozit pe veniturile microîntreprinderilor va fi de 1%, indiferent de volumul veniturilor sau de tipurile de activități desfășurate.

Taxe salariale

Suma de 300 lei/lună din veniturile salariale aferente perioadei ianuarie – iunie 2026 va continua să fie scutită de la plata impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale obligatorii.

Pentru veniturile aferente perioadei iulie – decembrie 2026, nivelul sumei scutite va fi redus la 200 lei/lună.

Scutirea se aplică cu respectarea anumitor condiții, atât timp cât:

  • salariul de bază brut lunar este egal cu salariul minim brut pe țară; și
  • venitul brut lunar, excluzând tichetele de masă, voucherele de vacanță și indemnizația de hrană, nu depășește următoarele plafoane:
    • 4.300 lei inclusiv, pentru perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2026;
    • 4.600 lei inclusiv, pentru perioada 1 iulie – 31 decembrie 2026.

Impozitarea veniturilor din alte surse

Cresterea impozitului de la 10% la 16% începând cu 1 ianuarie 2026 pentru:

  • bunurile şi/sau serviciile primite de un participant la persoana juridică, acordate/furnizate de către persoana juridică în folosul personal al acestuia; 
  • suma plătită unui participant la o persoană juridică, în folosul personal al acestuia, pentru bunurile sau serviciile achiziţionate de la acesta, peste preţul pieţei.

Impozitul pe construcții

Începând cu anul 2027 (sau anul fiscal modificat care începe în 2027), impozitul pe construcții va fi eliminat.

Impozitul pe clădiri

Se introduce o noua cateogorie de clădiri pentru care consiliile locale pot acorda scutirea sau reducerea impozitului pe clădiri, și anume clădirile pentru care s-a instituit un regim de protecție, altele decât monumentele istorice, amplasate în zone de protecție ale monumentelor istorice și în zonele construite protejate, pentru o perioadă de 2 ani, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care au fost finalizate lucrările de renovare, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru alte activități economice.

Mai mult, clădirile care sunt utilizate ca sere, solare, răsadnițe, ciupercării, silozuri pentru furaje, silozuri și/sau pătule pentru depozitarea și conservarea cerealelor, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru alte activități economice, vor fi scutite de la plata impozitului pe clădiri pentru anul 2026, urmând ca începând cu anul 2027 impozitul să fie redus cu 50%.

e-Factura

Începând cu 1 ianuarie 2026, termenul pentru transmiterea facturilor în sistemul național RO e-Factura revine la 5 zile lucrătoare, în loc de zile calendaristice.

Se instituie obligația de raportare prin sistemul RO e-factura pentru facturile emise de persoane impozabile stabilite in Romania către persoane impozabile care nu sunt stabilite în România, dar sunt înregistrate în scopuri de TVA în România.

Totodată, persoanele fizice identificate prin CNP care acționează în calitate de persoane impozabile, sunt obligate sa solicite înscrierea în Registrul RO e-Factura obligatoriu înainte de a începe desfășurarea activităților economice sau, după caz, înainte de 15 ianuarie 2026 daca desfășurau activități economice înaintea acestei date. Procedura de înscriere va fi actualizată prin Ordin ANAF în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a ordonanței.

e-TVA

Începând cu 1 ianuarie 2026, se elimină obligația contribuabililor de a răspunde la Notificarea de conformare RO e-TVA, prevăzută de OUG nr. 70/2024, si consecințele asociate.

Adițional, pentru contribuabilii care aplică sistemul TVA la încasare, se suspendă aplicarea dispozițiilor privind transmiterea notificărilor până la 30 septembrie 2026, termen până la care vor fi disponibile instrumentele informatice necesare pentru completarea decontului precompletat RO e-TVA.

Proiect pentru creșterea salariului minim

Conform unui proiect de Hotarâre de Guvern, aflat în transparență decizională, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va crește de la 1 iulie 2026 la 4.325 de lei pe lună.

Intrarea în vigoare a noii Convenții pentru evitarea dublei impuneri încheiate între România și Regatul Unit

La 22 decembrie 2025, noua Convenție de evitare a dublei impuneri dintre România și Regatul Unit a intrat în vigoare. Convenția se va aplica după cum urmează:

  • În România: începând cu 1 ianuarie 2026.
  • În Regatul Unit: începând cu 1 ianuarie 2026 pentru impozitele reținute la sursă; începând cu 1 aprilie 2026 pentru impozitul pe profit; începând cu 6 aprilie 2026 pentru impozitul pe venit și impozitul pe câștigurile de capital.

Echipa EY este disponibilă pentru detalii suplimentare privind cele menționate mai sus.

Pregătit de către:

  • Ana-Maria Moise – Manager, Departamentu de Impozite directe
  • Ștefan Nauiu – Senior Manager, Departamentu de Impozite indirecte

Pentru informații suplimentare, persoanele de contact sunt:

  • Alex Milcev - Partener, Lider al Departamentului de Asistență fiscală și juridică România & Moldova
  • Georgiana Iancu - Partener, Lider al Departamentului de Impozite indirecte