Noi modificări legislative în domeniul accizelor și suspendarea obligației ca bonurile fiscale să conțină cod QR

În data de 8 decembrie 2025, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1132 Ordonanța de Urgență nr. 68 pentru modificarea şi completarea titlului VIII „Accize şi alte taxe speciale" din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi alte măsuri fiscale.

Printre cele mai importante modificări menționăm următoarele:

Introducerea de noi produse accizabile: tutun pentru mestecat și tutun pentru uz nazal

Denumirea grupă produs

Acciza (lei/kg)

2025

2026

Tutunuri pentru mestecat și tutunuri pentru uz nazal

1.172,45

1.198,28

  • Începând cu data de 15 decembrie 2025, pentru  tutunul pentru mestecat și tutunul pentru uz nazal (cod NC 2403 99 10 00), faptul generator şi exigibilitatea intervin la data vânzării pe piaţa internă a produselor;
  • Începând cu data de 31 decembrie 2025, tutunul de mestecat și tutunul pentru uz nazal se introduc pe piață doar dacă sunt marcate corespunzător;
  • Până la 20 mai 2026, marcarea produselor din tutun de mestecat și tutun pentru uz nazal, nu se aplică pentru acelea care au fost produse în Uniunea Europeană sau importate în Uniunea Europeană înainte de data de 20 mai 2024.

Limitarea eliberării pentru consum înainte de majorarea accizelor

  • Începând cu data de 1 iulie 2026, antrepozitarii autorizați, destinatarii înregistrați, importatorii autorizați sau destinatarii certificaţi, sunt obligați ca în ultimele 3 luni calendaristice anterioare majorării nivelului accizelor, să nu elibereze pentru consum o cantitate de țigarete care să depășească cu mai mult de 10% media eliberărilor pentru consum din ultimele 12 luni calendaristice;
  • Pentru cantitatea aferentă cantității de țigarete eliberate pentru consum peste limita stabilită menționată la punctul anterior, se va plăti suma egală cu diferența între acciza aplicată anterior majorării și acciza majorată.

Clarificări privind vinurile liniștite produse de micii producători independenți

  • Eliberarea pentru consum pentru vinul liniștit realizat de micii producători independenți se consideră atunci când este comercializat, exceptie atunci când comercializarea se realizează către antrepozite fiscale și sunt deplasate din spațiul lor de producție către antrepozite fiscale;
  • Accizele aferente vinurilor comercializate în perioada 1 august 2025 – 15 decembrie 2025 se plătesc până la data de 25 ianuarie 2026.

Au fost introduse reguli noi pentru persoanele fizice care transportă produse accizabile

  • Pentru persoanele fizice, transportul de produse accizabile din alte state membre este considerat pentru uz propriu numai dacă este ocazional (nu repetitiv/sistematic) și au fost introduse noi limite pentru produsele din tutun, de exemplu: ţigarete - 800 de bucăţi, 250 g tutun de mestecat, 250 g tutun pentru uz nazal.

Registrul electronic de evidență centralizată a sancțiunilor

  • Se înființează Registrul electronic de evidență centralizată a sancțiunilor, administrat de Autoritatea Vamală Română. Ordinul privind modul de organizare și funcționare al acestui registru se va publica în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a OUG.

Modificare OUG nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale

  • Se suspendă până la 1 noiembrie 2026, obligația operatorilor economici, de a emite bonuri fiscale care să includă codul de identificare al beneficiarului, numărul bonului precum şi, sub formă de cod QR, datele prevăzute la art. 4 alin. 2^1 din OUG 28/1999 (data şi ora emiterii bonului fiscal, numărul de identificare al bonului fiscal, precum şi seria fiscală a aparatului de marcat electronic fiscal).

Ce înseamnă acest lucru pentru dumneavoastră?

Vă recomandăm să analizați din timp impactul acestor modificări care ar putea influența semnificativ activitatea companiei dumneavoastră.

Echipa EY este disponibilă pentru mai multe detalii despre cele descrise mai sus.

Pregătit de către:

  • Daniela Neagoe - Senior Manager, Taxe indirecte
  • Mihai Petre - Director, Imposite indirecte

Pentru informații suplimentare, persoanele de contact sunt:

  • Alex Milcev - Partener, Lider al Departamentului de Asistență fiscală și juridică România & Moldova
  • Georgiana Iancu – Partener, Lider al Departamentului de Impozite indirecte