Actualizări legislative privind declarația unică, contribuțiile sociale și pensiile private

Procedura de precompletare, verificare și transmitere a declarației unice

În data de 5 ianuarie 2026, a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 1, Ordinul nr. 2.719/2025 al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru aprobarea Procedurii de precompletare, verificare și transmitere a formularului 212 „Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice”.

Procedura reglementează următoarele aspecte:

  • Identificarea surselor de extragere a datelor privind veniturile realizate și impozitul pe venit datorat, precum și cuantumul contribuțiilor reținute la sursă sau pentru care contribuabilii și-au exercitat opțiunea de plată;
  • Punerea la dispoziție a datelor pentru precompletarea automată a declarației unice;
  • Verificarea de către contribuabili și depunerea declarației unice.

Sursele folosite de ANAF pentru extragerea informațiilor precompletate pot fi următoarele:

  • Declarații depuse de plătitorii de venituri (formularele 205 și 112) și declarații depuse de contribuabili/asocieri (formularele 212 și 204);
  • Evidența contractelor de închiriere, organizată pe baza cererilor de înregistrare a contractelor de locațiune;
  • Registrul contribuabililor;
  • Informații obținute de la autorități sau entități care organizează și dețin evidențe privind calitatea de pensionar a persoanelor fizice;
  • Informații privind normele anuale de venit.

Datele referitoare la categoriile de venituri și sursele de informații identificate vor fi puse la dispoziția contribuabililor de către ANAF, cel târziu începând cu data de 31 martie 2026, în format electronic, prin intermediul Spațiului Privat Virtual (SPV), sau în format letric, la sediul organului fiscal competent, la solicitarea contribuabililor care nu sunt înrolați în SPV.

Organul fiscal pune la dispoziție date în aplicația de precompletare persoanelor fizice care, pentru anul de raportare, îndeplinesc următoarele condiții: au realizat venituri pentru care au obligația stabilirii și declarării impozitului pe venit și/sau au realizat venituri pentru care se datorează, potrivit legii, contribuții de asigurări sociale și/sau contribuții de asigurări sociale de sănătate.

Persoanele fizice trebuie să verifice datele și să depună declarația completată în conformitate cu situația fiscală personală, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de raportare.

În situația în care persoanele fizice și-au îndeplinit obligațiile declarative anterior punerii la dispoziție a datelor în cadrul aplicației de precompletare, eventualele corecții ale informațiilor declarate se realizează prin depunerea unei declarații rectificative.

Totodată, persoanele fizice cărora nu li s‑au pus la dispoziție date în cadrul aplicației de precompletare nu sunt exonerate de la obligația depunerii declarației unice, dacă această obligație le revine conform prevederilor Codului Fiscal.

Plata pensiilor private

În data de 5 ianuarie 2026 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 2 Legea nr. 2/2026 privind plata pensiilor private. Legea intră în vigoare la data de 5 ianuarie 2027 și introduce reguli specifice privind modalitatea de retragere a activului acumulat în cadrul sistemului pensiilor private.

Potrivit legii, plata pensiilor private se va realiza prin intermediul a două tipuri de fonduri de plată:

  • fonduri de plată a pensiilor de tip retragere programată, prin intermediul cărora pensiile se plătesc pe o perioadă determinată de cel puțin 8 ani, iar cuantumul pensiei este egal cu valoarea indemnizației sociale pentru pensionari stabilită pentru sistemul public de pensii. În situația în care valoarea activului personal corelat cu valoarea pensiei lunare determină o perioadă de plată mai mare de 8 ani, pensia lunară poate depăși nivelul indemnizației sociale, cu condiția respectării duratei minime de plată de cel puțin 8 ani.
  • fonduri de plată a pensiilor viagere, prin intermediul cărora pensiile se plătesc în una din următoarele trei variante: 1) în cuantum fix, pe întreaga durată a vieții membrului; 2) în cuantum fix, până la decesul membrului, iar ulterior supraviețuitorului desemnat, în cuantum stabilit ca procent din valoarea pensiei private a membrului; 3) în cuantum fix, cu perioadă certă de plată, până la decesul membrului, iar dacă decesul membrului intervine înainte de expirarea perioadei, către beneficiarul desemnat.

Toate tipurile de pensie viageră se determină pe baza unui calcul actuarial, având în vedere valoarea activului disponibil al membrului și rata anuității aferentă tipului de pensie ales.

Legea introduce, de asemenea, posibilitatea acordării, o singură dată, a unui avans din pensie de maximum 30% din valoarea activului personal transferat către fondul de plată înainte de începerea plății pensiilor lunare.

Procedura privind stabilirea din oficiu a contribuției de asigurări sociale și a contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice

În data de 14 ianuarie 2026, a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 17, Ordinul nr. 2.735/2025 al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) pentru aprobarea Procedurii aplicabile persoanelor fizice ce nu și‑au îndeplinit obligația declarării contribuției de asigurări sociale (CAS) și a contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru anul 2024.

Procedura de stabilire din oficiu a CAS pentru persoanele fizice care obțin venituri din activități independente și/sau venituri din drepturi de proprietate intelectuală se aplică persoanelor fizice care îndeplinesc următoarele condiții cumulative:

  • au obținut venituri din activități independente și/sau venituri din drepturi de proprietate intelectuală pentru care se datorează CAS;
  • au estimat pentru anul fiscal un venit net anual cumulat sub nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, dar venitul net anual cumulat realizat este cel puțin egal cu nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, în vigoare la data depunerii declarației unice estimative;
  • nu și‑au îndeplinit obligațiile declarative privind contribuția de asigurări sociale datorată pentru anul fiscal de impunere.

Procedura de stabilire din oficiu a CAS și/sau CASS pentru persoanele fizice care obțin venituri asimilate salariilor pentru activitatea desfășurată în străinătate se aplică persoanelor fizice care îndeplinesc următoarele condiții cumulative:

  • au obținut categoriile de venituri asimilate salariilor pentru activitatea desfășurată în străinătate;
  • nu au declarat în declarația unică CAS și/sau CASS pentru aceste venituri.

Procedura de stabilire din oficiu a CASS pentru persoanele care au realizat venituri conform art. 155 alin. (1) lit. b) din Codul Fiscal se aplică persoanelor fizice care îndeplinesc următoarele condiții cumulative:

  • au obținut venitul net anual realizat/brut sau norma anuală de venit/norma anuală de venit ajustată din activități independente;
  • nu și‑au îndeplinit obligațiile declarative privind CASS datorată pentru anul fiscal de impunere.

Procedura de stabilire din oficiu a CASS pentru persoanele care au realizat venituri conform art. 155 alin. (1) lit. c)–h) din Codul Fiscal se aplică persoanelor fizice care îndeplinesc următoarele condiții cumulative:

A. au realizat venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din asocierea cu o persoană juridică contribuabil potrivit prevederilor titlului II sau titlului III din Codul Fiscal, pentru care sunt aplicabile prevederile art. 125 din același cod, venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din agricultură, silvicultură, piscicultură, venituri din investiții, precum și venituri din alte surse;

B. au estimat pentru anul de impunere un venit net/brut anual cumulat din veniturile enumerate mai sus mai mic decât nivelul a 6 salarii minime brute pe țară, iar venitul realizat este cel puțin egal cu nivelul a 6 salarii minime brute pe țară, în vigoare la termenul de depunere a declarației unice estimative;

C. nu și‑au îndeplinit obligațiile declarative privind CASS datorată pentru anul fiscal de impunere.

Identificarea contribuabililor se poate face pe baza următoarelor surse de informații: formularele 256, 112, 212, 205, schimbul de informații între ANAF și autorități fiscale din străinătate, secțiunea corespunzătoare a cap. I din declarația unică, precum și alte informații existente în evidența fiscală, după caz.

Dacă, în termen de 60 de zile de la comunicarea deciziei privind stabilirea din oficiu a CAS și a CASS, contribuabilul își îndeplinește obligațiile declarative prin depunerea declarației fiscale, decizia se anulează. În acest caz, ANAF emite o decizie de anulare.

Prezentul ordin aprobă, de asemenea, modelul și conținutul formularelor utilizate în cadrul procedurii, astfel cum sunt detaliate în anexele sale. Acestea includ: notificarea privind nedeclararea CAS și a CASS, referatul privind estimarea bazei de calcul al CAS și al CASS, decizia privind stabilirea din oficiu a contribuțiilor și decizia de anulare a deciziei privind stabilirea din oficiu a contribuțiilor.

Echipa EY este disponibilă pentru detalii suplimentare privind cele menționate mai sus.

Pregătit de către:

  • Corina Mîndoiu – Partener, Departamentul Impozit pe Venit și Contribuții Sociale
  • Mădălina Damian – Manager, Departamentul Impozit pe Venit și Contribuții Sociale
  • Georgiana Florea – Senior, Departamentul Impozit pe Venit și Contribuții Sociale

Pentru informații suplimentare, persoana de contact este:

  • Alex Milcev – Partener, Lider al Departamentului de Asistență Fiscală și Juridică România & Moldova