Detaliem în cele ce urmează cele mai importante schimbări aduse de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 129/2024 („Ordonanța”).
Colectarea de date de la companiile naționale cu capital de stat
În scopul monitorizării transporturilor rutiere de bunuri, se introduce posibilitatea de colectare de date de către ANAF de la companiile naționale sau societățile naționale cu capital integral de stat, precum și interconectarea cu diverse elemente deținute și utilizate de autorități / instituții publice sau companii cu capital de stat (precum camere de luat vederi, dispozitive pentru determinarea cantităților de produse transportate etc.).
Introducerea posibilității modificării datelor despre bunuri, după expirarea codului UIT
Se introduce posibilitatea modificării datelor cu privire la denumire, caracteristici, cantități și contravaloarea bunurilor transportate, raportate în sistemul RO e -Transport, modificarea putând fi realizată doar după expirarea termenului de valabilitate a codului UIT, până cel mai târziu la data de 25 a lunii următoare celei în care s-a finalizat transportul de bunuri.
O altă dispoziție importantă prevede că modificarea datelor reprezintă informație referitoare la profilele de risc specifice contribuabililor, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 116/2023 privind unele măsuri pentru gestionarea și evidențierea veniturilor curente ale bugetului public prin implementarea unor proiecte de digitalizare. Acest act normativ prevede, printre altele, că sistemele informatice de interes strategic național (printre care și RO e-Transport) sunt necesare pentru prevenirea, reducerea și combaterea evaziunii fiscale și a fraudelor, prin instrumente de administrare fiscală, în scopul de a obține informații referitoare la profiluri de risc specifice contribuabililor. De asemenea, este prevăzut că informațiile obținute din profilul de risc al contribuabililor, precum şi neconcordanțele și necorelările din sistemul de declarare sau evidență contabilă şi fiscală sunt utilizate în activitatea de administrare fiscală, inclusiv prin structurile de control fiscal.
Sancțiuni RO e-Transport
Cu titlu preliminar, reamintim că faptele pentru care legea prevede aplicarea măsurii confiscării contravalorii bunurilor sunt următoarele:
- Nedeclararea în sistemul RO e-Transport a transporturilor de bunuri cu risc fiscal ridicat și a transporturilor internaționale de bunuri (neobținerea codului UIT);
- Utilizarea de către operatorul de transport rutier a codului UIT peste termenul de valabilitate al acestuia;
- Descărcarea pe teritoriul României a bunurilor care fac obiectul tranzacțiilor intracomunitare aflate în tranzit, cu excepția celor care fac obiectul depozitării sau formării unui nou transport din una sau mai multe partide de bunuri;
- Declararea în Sistemul RO e-Transport a unor cantități diferite de cele care fac obiectul transportului de bunuri.
Sistemul de aplicare a sancțiunii complementare a confiscării este modificat astfel:
- Pentru prima abatere constatată pentru încălcarea obligațiilor de mai sus – nu se aplică măsura confiscării, ci doar amenda, care poate fi între 20,000 – 100,000 RON;
- Pentru cea de-a doua sancțiune aplicată în termen de maximum 12 luni de la prima sancționare a faptei - măsura complementară a confiscării va fi egală cu 15% din contravaloarea bunurilor nedeclarate;
- Pentru cea de-a treia sancțiune aplicată în termen de maximum 12 luni de la prima sancționare a faptei - măsura complementară a confiscării va fi egala cu 50% din contravaloarea bunurilor nedeclarate;
- Începând cu cea de-a patra sancțiune aplicată în termen de maximum 12 luni de la prima sancționare a faptei - se aplică măsura complementară a confiscării în proporție de 100% din contravaloarea bunurilor nedeclarate;
- În situația în care, într-un termen mai mare de 12 luni de la prima sancționare a faptei, operatorul economic săvârșește a doua contravenție din categoria celor menționate mai sus, pentru care a fost sancționat, nu se aplică măsura confiscării. Pentru următoarele abateri constatate se aplică regulile de la punctele (ii) – (iv).
De asemenea, Ordonanța prevede că, prin excepție de la regulile de mai sus, pentru încălcarea obligației de obținere a codului UIT (lit. a. de mai sus), sancțiunea complementară a confiscării nu se aplică în cazul constatărilor rezultate din verificări ulterioare încheierii transportului rutier de bunuri, când acestea au fost înregistrate în documentele justificative care stau la baza înregistrărilor contabile, precum și în contabilitatea utilizatorilor, după caz, în perioada la care se referă operațiunile respective.
În același timp, Ordonanța prevede că la nivelul Centrului Național pentru Informații Financiare se va înființa un registru electronic de evidență centralizată a sancțiunilor aplicate, la dispoziția persoanelor împuternicite să efectueze constatarea și aplicarea sancțiunilor, o procedură de accesare urmând să facă obiectul unui ordin comun al Președinților ANAF, Autorității Vamale și al MAI, emis în termen de 30 de zile.
Nu în ultimul rând, este prelungită suspendarea aplicării sancțiunilor pentru nerespectarea de către operatorii de transport a obligațiilor de a asigura transferul datelor curente de poziționare a vehiculului, de echipare a vehiculelor cu dispozitive de tip GPS și de punere la dispoziție a conducătorului auto a codului UIT primit până la 31 martie 2025.
OUG prevede că dispozițiile referitoare la stabilirea și sancționarea contravențiilor intră în vigoare în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei Ordonanțe.