La 15 decembrie 2025, în România a fost introdus un regim special care restricționează semnificativ deductibilitatea anumitor cheltuieli efectuate în legătură cu entități afiliate nerezidente.
Începând cu anul fiscal 2026, contribuabilii români cu o cifră de afaceri sub 50 milioane EUR în anul precedent vor trebui să aplice un plafon de 1% asupra deductibilității fiscale pentru cheltuieli legate de drepturi de proprietate intelectuală, servicii de management și consultanță.
Contribuabilii care dețin sau solicită un acord de preț în avans (APA) pentru aceste tranzacții sunt exceptați de la această limitare, ceea ce face ca APA să devină un instrument din ce în ce mai important.
La 15 decembrie 2025 a fost implementat un nou regim aplicabil contribuabililor români cu cifra de afaceri sub 50 milioane EUR în anul precedent, care au tranzacții cu entități afiliate care nu sunt înființate/ constituite și nu au locul conducerii efective în România. Dacă cheltuielile aferente drepturilor de proprietate intelectuală, cheltuielile de management, consultanță inregistrate cu entități afiliate nerezidente depășesc 1% din totalul cheltuielilor, suma deductibilă este plafonată la 1% din totalul cheltuielilor. (pentru detalii, consultați buletinul fiscal EY România, Modificările fiscale din al II-lea pachet fiscal-bugetar, din 18 decembrie 2025)
Contribuabilii care dețin deja un APA ce acoperă aceste cheltuieli, sau cei care solicită un APA începând cu anul fiscal 2027 (sau anul fiscal modificat care începe în 2027) sunt exceptați de la această limitare.
Anumite cheltuieli intra-grup transfrontaliere sunt excluse de la aceste reguli, cum ar fi: (1) cheltuielile efectuate pentru obținerea mărcilor, desenelor și modelelor industriale, drepturilor de autor și altele similare înregistrate în România, precum și (2) cheltuielile care se capitalizează în valoarea imobilizărilor corporale și necorporale. De asemenea, instituțiile de credit - persoane juridice române și sucursalele din România ale instituțiilor de credit - persoane juridice străine sunt excluse din sfera de aplicabilitate a noului regim.
APAs și noul regim fiscal
APAs, care reprezintă acorduri formale între un contribuabil și una sau mai multe autorități fiscale, oferă contribuabililor certitudine asupra metodologiilor de prețuri de transfer pentru tranzacții intra-grup specifice pe o perioadă determinată. În cadrul noului regim fiscal, contribuabilii care dețin un APA sau solicită unul începând cu anul fiscal 2027 (sau anul fiscal modificat care începe în 2027) sunt exceptați de la aplicarea plafonului de deductibilitate (dacă cererea de APA este respinsă, acest lucru va determina recalcularea impozitului pe profit, împreună cu creanțe fiscale accesorii aferente).
Este important de menționat că România a extins recent programul APA prin introducerea opțiunii de aplicabilitate retroactivă de până la cinci ani, în anumite condiții. Această îmbunătățire permite contribuabililor să îsi alinieze tranzacțiile istorice la metodologiile convenite, consolidând atractivitatea APAs. (pentru detalii, consultați buletinul fiscal EY România, Modificări legislative privind prețurile de transfer: extinderea APA și eficientizarea MAP, din 31 iulie 2025)
În noiembrie 2025, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat lansarea unei serii de inspecții fiscale care vor viza peste 500 de mari contribuabili din diverse sectoare economice, ceea ce face ca strategiile proactive în materie de prețuri de transfer să fie și mai importante. În acest context, președintele ANAF a reiterat, în cadrul Taxation and Technology Summit din 11-12 noiembrie 2025, angajamentul instituției de a simplifica procesul de obținere a APA și a încurajat contribuabilii să depună mai multe cereri, asigurând că soluționarea acestora în timp util va fi o prioritate. APA oferă certitudine și previne disputele, reprezentând o alternativă clară la inspecțiile tradiționale care pot genera costuri suplimentare.
Implicații
Noua limitare privind deductibilitatea fiscală reprezintă o schimbare semnificativă în abordarea României față de tranzacțiile intra-grup transfrontaliere. Companiile, în special cele care achizitionează servicii de management și/sau consultanță transfrontaliere sau incheie aranjamente privind proprietatea intelectuală, ar trebui să evalueze dacă tranzacțiile lor intra-grup intră sub incidența noului regim și să analizeze impactul potențial asupra poziției fiscale. De asemenea, ar trebui să ia în considerare solicitarea unui APA pentru a obține certitudine cu privire la politicile de prețuri de transfer aplicabile și pentru a beneficia de excluderea de la limitările de deductibilitate. În final, ar trebui să exploreze opțiunea de aplicare retroactivă a APA pentru a gestiona expunerea istorică la ajustările prețurilor de transfer.
Echipa EY este disponibilă pentru mai multe detalii despre cele descrise mai sus.